Referitor la însăși natura pomului cunoașterii binelui și a răului, majoritatea Învățătorilor bisericești cred că el a fost adevărat precum și ceilalți pomi din Rai, pentru că Sfânta Scriptură spune: „Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului”. El este numit pomul cunoașterii binelui și a răului, deoarece, gustând din el, omul a descoperit binele ascultării și răul împotrivirii față de voia lui Dumnezeu.

Pomul cunoașterii din Rai a fost un fel de test, o încercare, un exercițiu al ascultării sau neascultării umane. De aceea a și fost numit pomul cunoașterii binelui și a răului. Poate că această denumire i-a fost dată întrucât dădea celor care mâncau roadele lui puterea să-și cunoască propria lor natură. Această cunoaștere este bună pentru cei desăvârșiți și întăriți în contemplarea lui Dumnezeu [ἐν τῇ θείᾳ θεωρίᾳ] și pentru cei care nu se tem de cădere. Pentru că ei, nevoindu-se stăruitor în această contemplare, au dobândit o anume obișnuință. Totuși nu este bună pentru cei neîncercați și stăpâniți de dorințe pătimașe, întrucât nu sunt statorniciți în bine și sunt insuficient de întăriți în atașamentul doar de ceea ce este bun. După natura sa, pomul cunoașterii binelui și a răului n-a fost cel care a adus moartea. Dimpotrivă, a fost bun, precum toate celelalte făcute de Dumnezeu, doar că l-a ales pe acesta să fie mediul prin care se va dovedi ascultarea omului față de El. În porunca cea mică a fost exprimată toată voia lui Dumnezeu despre existența omului în Rai, „iar voia lui Dumnezeu este constituția și legea cea mai desăvârșită”.

(Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, volumul I, Editura Doxologia, pp. 397-400)