Piedicile puse în calea pelerinajului nu reușesc să-i oprească pe cei ce-o îndrăgesc pe Sfânta Parascheva
A ajuns de la București cu prietenii lui. E tânăr și formează punctul de legătură între familia din care provine și familia pe care și-a format-o. „Am venit pentru că așa am simțit. De mici copii venim aici cu părinții noștri. Și e rândul nostru acum să urmăm datina, credința, pe mai departe. Să ne închinăm la Sfânta Parascheva. Așa simțim an de an, indiferent de situație, oricâte încercări ne-ar pune viața și lumea. Mergem înainte și alegem să fim fericiți la picioarele Sfintei Parascheva”, spune Nicholas.
Încercări? Chiar există încercări pentru cei ce vor să pornească în pelerinaj? „Foarte mari, întotdeauna! Dar acum au fost și multe. Adică mai multe ca acum n-am avut în niciun an! Și, totuși, iată-ne!”, se bucură tânărul.
Nu așteaptă minuni și nici nu cere ceva în mod deosebit: „Ne simțim datori față de Sfânta Parascheva. De ziua ei e momentul să-i mulțumim pentru tot. Pentru toate momentele în care ne e aproape, pentru că ne-a ajutat rugându-se pentru noi, să avem copii sănătoși și familii fericite”. Iar la recunoștința celor ce-o îndrăgesc, Cuvioasa nu poate decât să răspundă cu binecuvântare și cu slavă dată lui Dumnezeu.