Articolele zilei

Piedici în calea dobândirii smereniei

Avva al nostru, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Serafim (Sobolev) ne istorisea despre un monah căruia i s-a dat să aibă în grijă porcii mănăstirii. Și el auzise multe lucruri despre smerenie, dar tot nu știa cum să o dobândească. Și suspina neîntrerupt după ea, spunând: „Până acum aș fi ajuns sfânt, dar mă împiedică porcii!”. Iată, noi râdem de acest monah! Dar oare știți că aproape toți cugetăm ca el?

Unul se simte împiedicat de porci, altul de vaci și de găini, al treilea de ascultarea la trapeza mănăstirii, al patrulea de caracterele rele ale celor din jur, iar al cincelea de egoismul celorlalți și de ocările cu care îl copleșesc... Dar sunt, oare, toate aceste înrâuriri din afară o piedică în calea dobândirii smereniei? Fără îndoială că nu! Piedicile zac adânc în noi, și nu în împrejurările din afara noastră. Piedică în calea dobândirii smereniei suntem noi înșine, și nu semenii noștri.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin – Petre Lică,  ediția a II a, Editura Predania, București, 2010, pp. 59-60)

Autor: Arhimandritul Serafim Alexiev
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: