Articolele zilei

Pericopa smochinului neroditor – omul și răspunsul său la chemarea lui Dumnezeu

Pericopa smochinului se cade a fi şi ea supusă unui tratament analog, înţelegând că trebue interpretată nu după regulile dreptăţii naturale şi a valorilor axiologiei elementare, ci la nivelul propoziţiilor duhovniceşti alegorice. Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci când nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea încetează dacă înţelegem că este în fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemării Sale. Nu de smochini şi de smochine se face menţiune în parabola aceasta, ci de om; care nu dispune de scuză valabilă spre a-L refuza pe Făcătorul său ori pentru a-I spune: n-am timp sau nu-i acum momentul potrivit. Soroace, date, condiţii, clauze, tocmeli sunt lovite de nulitate absolută. Chemării de sus i se poate răspunde numai cu „iată-mă” ori cu „da, Doamne”. Motivările, fie ele omeneşte plauzibile, nu sunt luate în consideraţie. Nu ne este îngăduit a ne eschiva nici măcar pentru ne îngropa tatăl ori a ne rândui cele din gospodărie, nici pentru a ne duce să vedem ţarina ce tocmai am agonisit; nici pentru a cerca boii de curând cumpăraţi; nici pentru a nu ne despărţi de femeia de care abia ne-am însoţit prin nuntă.

Mereu şi în orice clipă este vremea şi acum este a răspunde „iată-mă” lui Hristos. La acest nivel, pe acest plan nu se poate judeca potrivit celor de pe tărâmul profan al logicii juridice. Acolo termenele, intervalele, şarturile, epocile, datinile sunt perfect valabile. Dincoace, cu totul nesemnificative şi nejustificative. Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, însă devotamentul oamenilor nu cunoaşte soroace şi pauze. Interpretarea alegorică se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul şi el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemărilor cereşti. Reacţiile „robustului simţ comun” nu au ce căuta în citirea formulelor spaţio-temporalităţii (sunt date peste cap); şi tot aşa nici în dezlegarea încifrărilor duhovniceşti. Iată de ce putem afirma că omul (smochinul, în limbaj codificat) trebuie să fie oricând gata, oricând disponibil pentru Hristos. Iar a fi disponibil înseamnă a te nimeri oricând încins, cu toiagul în mână, cu încălţămintea în picioare, pregătit de drum, de acţiune, de răspuns afirmativ, de roadă.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, pp. 39-40)

Autor: Părintele Nicolae Steinhardt
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: