Iubiţi fraţi şi surori, într-una dintre cântările bisericeşti se spune: „Nu se pricepe nicio limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind bună, primeşte credinţa; că ştii râvna noastră cea dumnezeiască; pentru că tu creştinilor eşti ocrotitoare, pe tine te mărim!” (Irmosul Cântării a 9-a a Canonului întâi de la sfânta şi dumnezeiasca arătare a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos).

Şi, de fapt, ce laudă putem aduce după vrednicie cu buzele noastre slabe şi păcătoase celei mai cinstite decât toate făpturile, mai mărită decât îngerii şi arhanghelii, Preabinecuvântatei Fecioarei Maria, care s-a învrednicit a fi Maica Dumnezeului Celui Preaînalt și Ocrotitoarea neamului creştinesc? Totuşi, pentru a fi creştini vrednici, trebuie totdeauna să o lăudăm (şi să fim totodată ascultători faţă de voia lui Dumnezeu!) pe pricinuitoarea mântuirii noastre, având în vedere iubirea ei faţă de noi.

(Arhimandritul Chiril Pavlov, Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 32)