Pentru fapte bune ai nevoie de curaj. Răul poate să-l facă oricine
Dumnezeu, iertător, nu pedepsește mereu păcatele și greșelile noastre. Diavolul, treaz, nu ne trece cu vederea nici o faptă bună. (De partea cealaltă a ecuației, semnul valorilor se inversează.)
De aceea este atât de greu de făptuit binele, pentru că întâlnești la tot pasul îndârjitele împotriviri și iscusitele piedici ale celui viclean. Nietzsche spune „Suntem îndeosebi sancționați pentru virtuțile noastre”.
De îndată ce ia hotărârea de a face binele, omul își asumă o răspundere imensă și-și bagă de bună voie capul în laț. Ce-i drept, binele fiind de esență divină, voitorii de bine dau dovadă ‒ e un punct asupra căruia trebuie să dăm dreptate diavolului ‒ de mare cutezanță, și chiar de trufie. Oricum, înainte de a te avânta în domeniul binelui este necesar a ști că treci pe teren minat. (...)
Răul poate să-l facă oricine, cât de nevolnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari și firile călite. Răul: lapte pentru copii; binele: carne pentru adulți.
(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 162)