Articolele zilei

„Pe toate le pot în Hristos, Cel care mă întărește”

Dezlegarea misterului lucrării nucleare după scindarea atomului ne-a dat posibilități uimitoare pentru mari cuceriri tehnologice și științifice. Sunt puterile înfricoșătoare care s-au descătușat înlăuntrul tainei nucleului atomului. Însă, evenimentul acesta atât de uimitor este incontestabil cu mult mai mic față de lucrarea dumnezeiască nesfârșită, care există și se revarsă din Persoana teandrică a lui Hristos. Acesta este în mod continuu Ființa dinamică, apocaliptică, nețărmurită, Scânteia dumnezeirii. El descătușează puterile Sale negrăite, neistovite în toate direcțiile. La El nimic nu este cu neputință. Prin Cuvântul Său toate s-au făcut și pot să renască, deoarece lumea voiește acest lucru.

Se bucură în mod special să renască, să se prefacă și să se sălășluiască în existența omenească cea „după Chipul Său”, pe care a creat-o El Însuși, cu scopul să ajungă la „asemănarea cu El”. De ajuns ne-am rătăcit, înșelați de forțele viclene, este timpul să alergăm la adevărul dumnezeiesc, la puterea lui Iisus. Și este cert că vom striga și noi împreună cu „vasul cel ales”, cu Dumnezeiescul Pavel și cu zecile de mii de credincioși: Pe toate le pot în Hristos, Cel care mă întărește!, pentru că Hristos este Dumnezeu.

Astăzi nu ne lipsesc artele și științele, ci ne lipsește din viață Hristos. Am rămas fără Hristos, fără păstor, dar dacă Îl căutăm, este gata să vină să locuiască cu noi, să renască întreaga noastră existență. Este de ajuns să-L căutăm în mod adevărat în Evanghelie, în Biserică, în Tainele Sale dumnezeiești. Nu abstract, platonic, ideologic, ci adevărat. Desigur, aceasta necesită curățire interioară, nevoință, rugăciune, studiu și punerea în practică a cuvântului Său. Hristos și Evanghelia Sa nu sunt o explicare oarecare despre viață, ci însăși viața noastră.

Vă urez din tot sufletul ca toți să trăim în Harul Lui, cât mai adânc cu putință, în Hristos și în Evanghelia Sa. Hristos nu moare niciodată, cu cât ne apropiem, cu atât Îl experiem mai mult.

(Arhimandritul Timotei KilifisHristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 142-143)

Autor: Arhimandritul Timotei Kilifis
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: