Articolele zilei

Pe cine a invitat Dumnezeu la naşterea Sa?

Lucrul cel mai important care s-a întâmplat pe pământ de când el există, este Întruparea, naşterea lui Hristos, care a avut loc la Betleem. La aceasă prăznuire a Naşterii lui Dumnezeu pe pământ au fost ivitaţi îngerii din cer. Ei s-au coborât la Betleem cântând: „Pace între oamenii buneivoiri”. Acolo au fost chemaţi şi pământenii. Dumnezeu n-a invitat la naşterea Sa nici regii, nici bogaţii. Nici săracii. Dintre toate categoriile sociale, doar păstorii au fost chemaţi. Ei s-au aşezat alături de îngeri în jurul ieslei. Conform ierarhiei divine, păstorii sunt deasupra oricărei categorii sociale. Aici, toate categoriile pământeşti au fost, aşadar, inversate. Păstorii vin alături de îngeri. Acest lucru, pentru că păstorii trăiesc în isihie şi solitudine, în linişte, retragere şi nevoinţă. În afara păstorilor şi îngerilor, era şi o a treia categorie de invitaţi: magii. De peste două milenii, Părinţii Bisericii, marii teologi, exegeţii şi doctorii în teologie au căutat să înţelegă cine au fost acei magi, invitaţi la naşterea Mântuitorului Hristos, cine au fost cei conduşi de stea. Timp pierdut. Misterul rămâne. Nu se ştie nimic exact despre magi. Nici de unde veneau, nici cine erau. Misterul este aşa de mare încât, dintre cei patru evanghelişti, doar unul singur îndrăzneşte să amintească de magi şi de prezenţa lor la naşterea lui Hristos. Este vorba de Sfântul Matei. Sfântul Irineu susţine că şi Sfântul Ioan Evanghelistul ştia de prezenţa magilor la naşterea Domnului Iisus Hristos.

După spusele Sfântului Vasile şi conform sinaxarului iacobit, magii erau din neamul lui Valaam. Ei erau, aşadar, din acelaşi neam cu Izabela şi cei 450 de falşi profeţi ucişi de Sfântul Ilie. Dar erau şi confraţii văduvei din Sarepta Sidonului, unde s-a adăpostit prorocul Ilie. Însă nu există nicio dovadă sigură. Totuşi, se crede că cei trei magi care au fost invitaţi la naşterea lui Iisus Hristos, alături de îngeri şi de păstori erau cu siguranţă strămoşii maroniţilor. Ei au ajuns la Betleem ghidaţi de stea. Nici un alt popor al Antichităţii nu cunoştea mai bine fenomenele astrale decât strămoşii maroniţilor, fenicienii, care au navigat pe toate mările, înaintea oricărui alt popor, ghidându-se doar după stele. Aşadar, erau cei mai bine specializaţi în a urma steaua care i-a condus la Betleem. Mai mult, strămoşii maroniţilor au fost cei mai apropiaţi martori oculari ai partiarhilor şi profeţilor. Ei sunt cei care i-au primit pe pământul, în oraşele, în satele lor, pe Avraam, Iacov, Iosif şi pe Ilie. Strămoşii maroniţilor sunt cei care au construit Templul din Ierusalim. Ei erau, aşadar, la curent cu toate profeţiile. Ştiau că Israel aşteaptă venirea lui Mesia. Când au văzut steaua, s-au dus să se închine Lui. Era ceva obişnuit pentru ei să se închine şi să adore zeii vecinilor.

(Virgil Gheorghiu, Hristos în Liban, Editura Reîntregirea, p. 37-39)

Autor: Virgil Gheorghiu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: