Cele trei duminici ale Triodului ne-au pus înainte trei perechi de fapte: trei primejdii, care ne pândesc pe calea mântuirii și trei fapte bune, care ne scapă de ele și fără de care nu se poate porni la lucrarea de lăuntrică înnoire.

Prima pereche: mândria – smerenia. Mândria, începutul și izvorul a toată răutatea, împotrivire lui Dumnezeu și cădere împreună cu Lucifer; smerenia – tămăduire a răului și început a toată virtutea, pogorâre de sine și înălțare împreună cu Hristos.

A doua pereche: deznădejdea – încrederea în milostivirea dumnezeiască. Experiența neputinței proprii în fața răului din noi poate duce la deznădejde; omul singur nu poate birui. Dar omul nu este singur. Mântuitorul ne încredințează că este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20).

A treia pereche: nepăsarea – râvna de mântuire. Încrederea nesăbuită în milostivirea lui Dumnezeu duce la nepăsare, care este una din proptelele tuturor păcatelor. Stăpânul a încredințat slugilor talanții nu numai ca să se folosească de ei, ci ca să-i valorifice și să-i înmulțească. „Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila și numai silitorii o capătă”. Sfințenia vieții și faptele dragostei de aproapele sunt datoriile cele mai de seamă ale omului.

(Protosinghel Petroniu Tănase, Uşile pocăinţei. Meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, pp. 31-32.)