Patria creștinului adevărat este Cerul și pentru ea se luptă
Ce mare durere ar fi pentru cineva dacă toate mădularele lui s-ar afla în suferință, din creștet până-n tălpi! Dar, și ce mare fericire, dacă toate simțurile s-ar desfăta în plăcere! În Împărăția Cerului nu va pătrunde niciun vicleșug sau răutate, va fi liniște fără tulburare și fără noapte, trandafiri fără spini. Dacă aici, pe pământ, unde se află atâția păcătoși, a lăsat Dumnezeu atâta frumusețe, să ne gândim câtă va fi în Cer, unde vor fi numai oamenii cei aleși pentru bunătatea lor!
Pe calea spre Cer a mers Iisus plin de sânge și încărcat de batjocură! Pe același drum au mers apostolii, mucenicii, pustnicii cuvioși și toți oamenii buni și drepți. Pe el suntem chemați fiecare dintre noi, dar e un drum puțin mai greu, pe care trebuie să ne însoțească neapărat iubirea față de Dumnezeu (ceea ce presupune de multe ori renunțarea la plăcerile tale), iubirea față de aproapele, milostenia, bunătatea, răbdarea, iertarea, o adâncă smerenie și răbdarea nedreptăților și necazurilor.
Mântuitorul a dat cheile Împărăției Sale Sfinților Apostoli și se păstrează în Biserică. Cum s-au îndreptat atâția păcătoși, plângându-și faptele rele și părăsindu-le, ne putem și noi îndrepta! Dacă am crede cu multă tărie în Împărăția Cerului, n-am iubi atât de mult cele pământești! Patria creștinului adevărat este Cerul și pentru ea se luptă. Înțeleptul Solomon mărturisește: „Și tot ceea ce doreau ochii mei nu am dat la o parte și n-am oprit inima mea de la nicio veselie” (Ecclesiastul 2, 10). Dar mai apoi, ajunge la concluzia că „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune!” (Ecclesiastul 1, 2). Așa putem spune fiecare despre toate cele pământești!
(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, pp. 177-178)