Încrederea în sine se transformă rapid în patima de a comanda; el atentează la libertatea altora (fără să suporte nici cel mai mic atentat la libertatea sa), dispune de atenţia, de timpul, de puterile altora, devine obraznic şi tupeist. Treaba lui este importantă, treaba altuia e un fleac. De toate se apucă, în toate se bagă.
În stadiul acesta, dispoziţia celui mândru se strică. În agresivitatea sa, el întâmpină, bineînţeles, rezistenţă; apar irascibilitatea, încăpăţânarea, arţagul; este convins că nimeni nu-l înţelege, nici măcar duhovnicul; ciocnirile cu „lumea” se acutizează, şi cel mândru face alegerea definitivă: „eu” împotriva oamenilor, însă deocamdată nu şi împotriva lui Dumnezeu.
Sufletul devine mohorât şi rece; în el se instalează îngâmfarea, dispreţul, răutatea, ura. Mintea se întunecă, distincţia dintre bine şi rău de vine tulbure, întrucât ea e înlocuită cu distincţia dintre „ceea ce e al meu” şi „ceea ce nu-i al meu”. El iese din orice ascultare, este insuportabil în orice societate; scopul lui este să iasă ca el, să-i impresioneze, să-i facă să se simtă inferiori pe ceilalţi; el caută cu sete notorietatea - fie aceasta şi de scandal - răzbunându-se astfel pe lume pentru că nu-l recunoaşte şi luându-şi revanşa în faţa ei.
Uneori, această forţă de autoafirmare este orientată spre câştigul material, spre carieră, spre activitatea socială şi politică, iar uneori, dacă există talent, spre creaţie -, iar aici cel mândru poate repurta, datorită energiei sale, unele succese. Pe acest teren se dezvoltă, de asemenea, schismele şi ereziile.
(Preotul Aleksandr Elceaninov, Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 56-57)
Citește și:
Preocuparea de sine, prima etapă în dezvoltarea mândriei
Flecăreala: al doilea pas în dezvoltarea mândriei
Mania grandorii și mania persecuției - etapa a patra în dezvoltarea mândriei
