Părintele Proclu Nicău ‒ „Să răbdăm, pentru Dumnezeu, măcar până mâine!”
A venit odată un călugăr la mine și mi-a spus: „Cuvioase, ia uite cum te ocărăște persoana aceea, ia uite ce zice de frăția ta...”, și eu i-am răspuns calm: „Frate, tot ce zice este puțin față de greșelile și defectele mele. Dacă ar fi venit la mine, i-aș fi spus mult mai multe rele despre mine!”. Atunci călugărul acela s-a întors către acea persoană și a spus: „Uite, frate, Părintele Proclu a spus că ai zis puțin, că nu l-ai ocărât cum trebuia!”. În clipa aceea, omul acela s-a liniștit.
Spune un Sfânt Părinte: „Când vei vedea că diavolul te va încolți din toate părțile, amintește-ți că singura ta armă pe care o ai la îndemână, și care te va putea scăpa din mâinile lui, este Rugăciunea Inimii”.
Frate, așa să știi, atunci când te vei simți încolțit de oameni să te bucuri, căci este un chin floare la ureche. De greu vei da atunci când te va încolți diavolul, personal! Acolo va trebui să-ți dovedești puterile cele bune! Toate ispitele care vin prin oameni sunt foarte ușoare, sunt nimica toată. Cele mai greu de biruit sunt ispitele satanei.
Un părinte înduhovnicit spunea odată: „Frate, dacă vreodată te va năpădi gândul de a spune ceva rău cuiva, tu să spui așa: Îi voi spune mâine! Mâine îi voi spune pentru azi!”. Să răbdăm, pentru Dumnezeu, măcar până mâine!
Filosofii și Părinții cei sporiți de altădată, dacă erau ocărâți de cineva, tăceau din gură. Astfel se smereau, spunându-și că ei sunt cei mai păcătoși oameni de pe fața pământului. Să le urmăm exemplul și, dacă vom avea răbdare, vom fi spre câștig. Fără răbdare, omul va fi mereu spre pagubă. Dacă cineva vine și mă laudă, eu trebuie să mă gândesc, să-mi întreb conștiința dacă este bine că sunt lăudat. Atunci voi vedea că nu mai am nevoie de lauda aceea și nici de altele, căci conștiința este glasul lui Dumnezeu.
(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Brașov, 2010, pp. 60-61)