La doar 13 ani, intră ca frate la Mănăstirea Hâncu, unde rămâne până în 1938. Urmează doi ani de ucenicie în sculptura bisericească, la Mănăstirea Căldărușani. În 1940 se întoarce acasă și găsește locul pustiit de ocupația sovietică. A luptat pe front la Timișoara și în Ungaria, fapt pentru care este veteran de război al Armatei Române.

După război, reia parcursul educației, studiind 4 ani la Școala de Cântăreți de la Constanța, apoi 5 ani la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț.

În anul 1946 este tuns în monahism la Schitul Brădicești, în Episcopia Hușilor, fiind hirotonit ierodiacon în 1948.

În anul 1955 primește Taina preoției. Slujește 5 ani la Mănăstirea Nicula, în Parohia Jimbor (Cluj) și la Schitul Brădicești.

În 1957 a început să studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, dar în anul al II-lea este exmatriculat, scos din monahism și condamnat la închisoare pentru exprimarea opoziției față de Decretul 410/1959 privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal.

A făcut pușcărie la Galați, Jilava, Gherla și la Canal – colonia de muncă din Delta Dunării, unde s-a întâlnit și a devenit camarad cu importanți oameni de cultură ai vremii: Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George, iar la Gherla cu Alexandru Zub, Alexandru Ivasiuc și Vasile Vasilache (ajuns vicar al Episcopiei Românești din New York). La Jilava, pe 15 martie 1960, monahul Mina Dobzeu l-a botezat ortodox pe Nicolae Steinhardt.

„Nu mi-a fost teamă. Nu m-am lăsat!” – crezul părintelui Mina în perioada detenției comuniste

În închisorile comuniste, părintele continuă să răspândească învățătura de credință ortodoxă, fără să se gândească la riscuri, învățându-și colegii de celulă rugăciuni. Acest lucru i-a adus de multe ori consecințe usturătoare: „Eu am fost pedepsit și am fost închis într-o temniță care se numea Neagra. Am stat o săptămână la izolare. Acolo nu aveam nici un scaun, era multă umezeală, pe jos numai apă, pavimentul era din ciment, și din cauza asta stăteam toată ziua în picioare. Mi se dădea de mâncare o dată pe zi, seara, la ora nouă, după care se aducea un pat, iar dimineața la cinci îl luau”, își amintește părintele.

A ieșit din închisoare în 1964, iar cinci mai târziu a început să slujească la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși – Catedrala episcopală. Între anii 1978-1988 a fost chiar starețul mănăstirii.

În 1971 reușește să încheie studiile de licență în Teologie (întrerupte de condamnarea din 1959).

În anul 1988 intră din nou în detenție, pentru 8 luni, fiind acuzat de „uneltire împotriva siguranței statului”, în urma celor șapte scrisori adresate direct dictatorului Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul pe care comunismul voia să-l impună.

Între anii 1996-2002 a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar al Episcopiei Huşilor, continuându-și activitatea de misionariat. De-a lungul anilor, a scris 12 cărți.

Dintre acestea, poate cea mai cunoscută carte a Părintelui Mina Dobzeu este Rugăciunea lui Iisus pentru începători, în care părintele subliniază faptul că „Rugăciunea lui Iisus nu este o taină pe care s-o oficieze numai preoții sau o practică ce aparține exclusiv monahilor nevoitori. Tot creștinul trebuie să strige cu pocăință, cu smerenie, ca vameșul, ca desfrânata, ca tâlharul de pe cruce, ca femeia cananeancă, către Domnul Iisus Hristos. Creștinul devine curat cu inima când mintea se întoarce în casa ei, în inimă, și face curat. Astfel putem lupta cu toate josniciile care se întind perfid, ca o pată ucigătoare, asupra lumii. Bogatul și săracul, regele și președintele, ucenicul și duhovnicul să strige neîncetat: Iisuse, ai milă de mine!, Iisuse Fiul lui David, miluiește-mă!, Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”.

După o viață zbuciumată, în care nici o amenințare nu i-a stăvilit curajul mărturisirii credinței și misiunea creștină neîntreruptă, ajuns la 96 de ani, părintele Mina Dobzeu și-a pierdut vederea și suferă de multe boli ale trupului. Cu sufletul, însă, trăiește încă de pe acum bucuria întâlnirii cu Hristos, Cel pentru care a mărturisit și a trăit.