Părintele aflat cu un picior în Rai, Mina Dobzeu, a primit distincția „Crucea Moldavă”
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan i-a oferit distincția „Crucea Moldavă” Părintelui Mina Dobzeu:
„Să facem o legătură între cele care se întâmplă acum în Biserica Ortodoxă a Antiohie (n.r. - războiul civil și persecuția creștinilor, răpiri și execuții) și ceea ce am pătimit și noi – poporul, preoții, călugării, călugărițele, arhiereii – când, într-o formă poate mai puțin sângeroasă, am trăit și noi sub presiunea unui regim fără frică de Dumnezeu. Anul acesta în întreaga Biserică Ortodoxă Română am încercat să readucem în prim-plan chipurile acelor bărbați și femei care au înfundat pușcăriile acelor vremuri: peste 2000 de preoți și monahi și multe mii de creștini mireni care au pătimit pentru credință și neam, am voit a aduce în fața dumneavoastră un părinte care a prins acele vremuri. Pentru toată această cohortă de oameni sfinți, care deja au plecat la Domnul, trebuie să mulțumim că avem acum libertatea credinței. Și pentru că l-am descoperit la Huși pe Părintele Mina Dobzeu, cel care se apropie de vârsta de 100 de ani (are 96 de ani), iată că l-am invitat acum în fata dumneavoastră.
El este cel ales de Părintele Nicolae Steinhardt să îl încreștineze în închisoare, Părintele Mina săvârșind această lucrare a Botezului.
(Câteva repere din biografia Arhimandritului Mina Dobzeu)
Cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, pentru că anul acesta a fost închinat mărturisitorilor credinței ortodoxe în vremea comunismului, vi-l prezint cu drag și-i oferim, în numele dumneavoastră, distincția „Crucea Moldavă” pentru tot ceea ce părintele a făcut, și prin fapte și pri rugăciune, în vremurile grele de atunci, dar și în vremurile pline de dificultate ale zilelor noastre.
Nu știm câți ani îi va mai dărui Dumnezeu în această lume, căci cu un picior părintele este deja în Împărăția Cerurilor, însă noi îi urăm la mulți ani cu sănătate!”