Duhovnicul este îndrumător în lucrarea de mântuire a sufletului nostru. El va da socoteală înaintea lui Dumnezeu în clipa Judecății pentru felul în care și-a îndrumat fiii duhovnicești, pentru cât s-a trudit cu rugăciuni, sfătuiri și nevoințe, să-i păzească de căderi, să le lumineze necunoștința, să cultive înăuntrul lor dragostea lui Dumnezeu și râvna pentru lupta cea duhovnicească, să-i încurajeze în dezamăgirile lor, în amărăciunile luptei împotriva patimilor, ca să-i arate moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

Îndrumarea duhovnicească a fiecărui suflet este lucrarea duhovnicului și nu se face cu îndrumări generale sau „rețete”, ci cu moduri particulare de educare, în funcție de constituția sufletească, de nevoile și puterile celui ce se mărturisește.

În Taina Spovedaniei Hristos dăruiește în mod real – și nu teoretic, simbolic sau afectiv – iertarea păcatelor, iar sufletul simte în mod real ieșirea din vinovăție, de sub greutatea, din amăreala fărădelegilor sale. Cu dragostea Sa părintească ridică de la credincioșii Săi care se pocăiesc și se spovedesc orice tulburare sau îndoială legată de iertarea păcatelor lor. De vreme ce au fost iertate de către Duhul Sfânt prin duhovnic, în Taina Spovedaniei, sunt iertate pentru totdeauna. 

(Arhimandritul Atanasie Anastasiou, Spovedania ‒ Îndrumar, Editura Sophia, București, 2004, p. 42)