Cel care des se mărturisește are mare lesnire în a cerceta cu de-amănuntul conștiința sa și a afla numărul păcatelor sale, de vreme ce, ușurându-se des de mulțimea păcatelor sale cu deasa mărturisire, ele rămân întotdeauna mai puține. Pentru aceasta și mai cu lesnire le poate afla și a-și aduce aminte de dânsele, iar cel care nu des se mărturisește, pentru multă mulțimea păcatelor ce se adună la dânsul, nici cu de-amănuntul nu poate să le afle, nici să-și aducă aminte de dânsele, ci uită de multe ori multe și grele păcate ale sale, care, rămânând nemărturisite, de aici rămân și neiertate. Pentru aceea, diavolul are să i le aducă lui aminte în ceasul morții lui și atât de tare va să-l strâmtoreze, încât să verse pentru dânsele o sudoare aducătoare de moarte și să plângă fălosul, dar însă fără de niciun folos, pentru că atunci nu mai poate să le mărturisească.

Mărturisirea cea deasă pricinuiește și acest folos de pe urmă: fiindcă oprește și înfrânează pe oameni de la păcat; că cel care des se mărturisește, când își va aduce aminte cum că după puțin are să se mărturisească, deși [poate] va fi avut scop ca să păcătuiască, se oprește, socotind rușinea ce are să ia când se va mărturisi și mustrarea ce va să audă de la duhovnic.

(Sfântul Grigorie Dascălul, Sfătuire foarte frumoasă despre spovedanie, Editura Egumenița, pp. 94-95)