Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă în mod repetat că toţi oamenii au aceeaşi capacitate de a creşte duhovniceşte, indiferent de circumstanţele biologice sau de starea lor civilă – fie ei căsătoriţi sau nu:

„Nu-ţi spun cuvinte greu de împlinit. Nu-ţi spun: «Nu te căsători!». Nu-ţi spun: «Părăseşte oraşele! Nu te mai ocupa cu treburile publice!». Dimpotrivă îţi spun: «Stai în mijlocul oraşelor, ocupă-te cu treburile publice, dar fii virtuos!». Vreau ca cei care trăiesc în lume să fie mai virtuoşi decât cei care populează munţii (pustnicii asceţi). […] Nu spune: «Am femeie, am copii, trebuie să am grijă de casă! Nu pot să mai fac şi asta!». De n-ai avea nici una din aceste griji, dar dacă eşti un om trândav, nu eşti de nici o ispravă! De-ai avea toate aceste griji, dar dacă eşti om vrednic, vei fi şi virtuos! Un singur lucru se cere: să ai tragere de inimă! Nimic nu te va putea împiedica: nici vârsta, nici sărăcia, nici bogăţia, nici împrejurările vieţii, nici altceva” (Comentariu la Evanghelia după Matei, Omilia XLIII, p. 278). „Poţi trăi şi în oraş şi să duci viaţa pe care o duc monahii în pustie, să pui în practică filosofia lor, poţi avea şi soţie, poţi locui în casă şi în lume şi să te rogi, să posteşti, să fii cu inima zdrobită” (Omilia LV, p. 344).

(David C. Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, pp. 152-153)