Liniștea față de zgomotele exterioare, de strigătele oamenilor, de asurzitoarele sunete ale mașinilor, ale instrumentelor muzicale etc. Liniștea față de mulțimea oamenilor, de manifestările mondene, de conversații, de întâlniri, de polemici, de tulburări, de tot felul de ispite. Liniștea față de lucrurile interesante, de treburi, de aspirații, griji, călătorii, revendicări. Liniștea față de tulburările interioare, sufletești, de contradicții, fantasme, îndoieli, neclarități, monologuri interioare, judecăți și porniri interioare.

Omul liniștit este ferit de multe rele și deprimare. Din nefericire, oamenii ne tulbură cu patimile lor: cei nervoși cu nervii lor, cei vorbăreți cu limbuția lor, cei invidioși cu relele lor, depravații cu provocările lor trupești etc. Patimile lor stârnesc patimile noastre. Și patimile noastre, odată stârnite, îndepărtează liniștea. (…)

Iată un motiv serios pentru care nevoitorii, monahii, lasă lumea și pe cele lumești și se retrag în mănăstiri sau schituri și acolo trăiesc și dobândesc bunătățile liniștii care sunt alinarea, pacea, bucuria, sfințirea și desăvârșirea. Însuși Dumnezeu îndeamnă la liniște.

(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei, Editura Sofia, București, 2001, pp. 48-49)