Părintele Stăniloae relatează despre ţinta omului spre care trebuie să tindă în această viaţă: „Omul este făcut pentru a înainta continuu, dar pentru a înainta în singura infinitate a existenţei şi a bunătăţii, care nu dezamăgeşte şi care este Dumnezeu. Această înaintare a omului în Dumnezeu răspunde şi trebuinţei lui, convine şi modelului fiinţei lui. Omul nu-i făcut să înainteze prin el însuşi, într-o lume finită, circumscrisă, monotonă. Unde poate să înainteze într-o astfel de lume? Nu înaintează nicăieri. I se pare numai. Şi aici se petrece şi iluzia. Toată aşa-zisa civilizaţie modernă nu a adus nici o noutate de înţelegere oamenilor. Toate filosofiile, ideologiile şi toată literatura, deci toate progresele omului, nu ştiu dacă sunt progrese, nu ştiu dacă mai degrabă nu sunt o continuă diminuare a înţelesurilor omului” (7 dimineţi cu Pr. Stăniloae, p. 168).

Filosofia, în decursul istoriei, într-adevăr, nu a deluşit lucrurile neînţelese ale omului, ci, dimpotrivă, a deschis alte orizonturi, fără înţelesuri şi fără sensuri. În loc să descurce enigmele Universului şi să le împuţineze, le-a încurcat mai mult şi le-a înmulţit. Atunci, dacă nu ne scoate la liman, ci ne duce în mijlocul mării şi ne depărtează din ce în ce mai mult de ţărm, ce rost mai are să mergi cu această corabie, căci în loc să-ţi salvezi viaţa, ţi-o vei pierde.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  pp. 90-91)