„O umanitate fără Dumnezeu este periculoasă”
Ieșiri din criza duhovnicească contemporană (III)
Deja ați înțeles, cred, că nu mai vorbim atât despre criza vremurilor și a instituțiilor, cât despre criza oamenilor. Confuzia, neorânduiala, răsturnările, neliniștea, agonia, nefrica de Dumnezeu îl chinuie mult pe om. Umblă repede într-un câmp fără vizibilitate. Nori și ceață nu îl lasă să distingă drumul acolo unde este în pantă. Lumea parcă aleargă ca să ajungă repede la sfârșitul ei. O viață fără sens numai acolo poate sfârși. Este dureros că umanitatea este condusă spre autodistrugere. Domină pizma, ținerea de minte a răului, rivalitatea, neiubirea de oameni. Secularizarea lucrează în deficitul omeniei. Egalitatea socialismului crease lagărele de concentrare pentru cei ce se împotriveau sistemului. Barbaria capitalismului a călcat în picioare pe cei mai slabi. O umanitate fără Dumnezeu este periculoasă.
Decadența vine odată cu falsificările de tot felul. Astfel gândirea devine rea și nu bună, morala imorală, credința armă, dreapta credință, mască. Consecința acestora: dezechilibrele, fricile, tulburările, complexele de inferioritate. Religiozitatea astăzi devine ținta ironiei și este disprețuită. Nu cumva dăm și noi pricină? Nu cumva nu suntem creștini sinceri și elemente mincinoase umplu viața noastră? Nu cumva, cum spune înțeleptul Ghandi, noi nu semănăm cu Hristos și de aceea acela Îl iubește pe Hristos și nu pe creștini? Este adevărat că trăim într-o epocă dificilă și critică. Cinstea este batjocorită de mulți, marile valori ale cinstei, ale jertfelniciei de sine, ale iubirii de patrie, au devenit obiectul ironiei. Bărbăția, eroismul, mărturisirea, tradiționalismul sunt considerate supraviețuiri din trecut. Nu vorbește nimeni despre fanatism, habotnicie, despre divinizarea strămoșilor, naționalism sau rasism. Modernismul și secularizarea vor să intre și prin ușile Bisericii cu traducerea textelor sfinte, cu viziunile neoorigeniste despre mântuirea tuturor, cu negarea adevăratului cuget ascetic, cu panerezia ecumenismului și cu sincretismul neîngăduit.
În această situație tristă, poate cineva să nădăjduiască ceva? Toate sunt îngăduite cu excepția deznădejdii. Deznădejdea este adusă și pusă în mișcare de demon. Nu putem să nu suportăm, să nu stăruim, să nu nădăjduim și să nu avem optimism. Și în cenușă există scântei. Și astăzi există virtute ascunsă. Sfințenia a fost dintotdeauna minoritate. Cinstea nu a murit cu totul. Există și astăzi oameni ai lui Dumnezeu. Zicea o bunică din Creta: „În cei 86 de ani ai vieții mele, nu am întâlnit niciun om rău!”. Ea era bună și îi vedea pe toți buni. Era o lumină ascunsă în întuneric. În pământul plin cu gunoi înfloresc pomi paradisiaci. Să întâmpinăm cu sânge rece semnele vremurilor. Să nu ne panicăm cu ușurință și să lăsăm baltă frica. Altminteri, va fi o biruință a răului asupra noastră. Și cea mai mică rezistență este folositoare. Niciun „Doamne, miluiește” nu rămâne pierdut. Nu există niciun păcat care să nu fie iertat de marea dragoste a lui Dumnezeu. Pocăința este pentru toți, pentru absolut toți. Nimeni nu este fără de păcat pe acest pământ. Suntem toți împreună păcătoși, atunci hai să fim și împreună-pătimitori, răbdători și binevoitori cu aproapele.
Este contradictoriu și total ineficient să vorbească cineva frumos despre ceva care este total opus vieții lui. Nu spun că nu a existat dintotdeauna o criză în toată istoria. Astăzi totuși există o indiferență obositoare, o necredință superficială, o cutremurătoare nepocăință. Am ajuns noi să batjocorim cinstea, smerenia, înfrânarea. Am sfârșit într-un înfricoșător nihilism, care respinge orice valoare. Tinerii noștri sunt cuceriți de internet, fast food-uri, serialul de seară, coca-cola, muzica rock, reviste ieftine, relații efemere, narcotice, și cafenelele pline toată ziua.
Ce exemplu le dăm noi copiilor noștri astăzi? Când și creștinii noștri se enervează, se neliniștesc, se tem, melancolizează și se prefac. Nu este nevoie să găsim acum o alternativă să le-o oferim. Există o alternativă vie, viguroasă, puternică în toată îndelungata noastră tradiție elinortodoxă, în frumoasa noastră limbă și în sfânta noastră credință, în marile virtuți ale libertății și dragostei.
Modernismul, inovațiile au voit a-l elibera pe grecul modern de legăturile lui cu tot ceea ce este sfânt. În acest scop au colaborat mulți foarte stăruitor și premeditat ca să distrugă tot ceea ce este drept. Cu o nebunie răzbunătoare și mândrie au fost puși să ciuntească poporul și să-i facă pe cetățenii lui oameni singuratici, izolați, dezamăgiți și neiubitori. Este foarte la modă teologia libertății, a sfințeniei și unicității persoanei umane. Lumea noastră este alcătuită toată din relațiile persoanelor, comuniune, comunicare, și nu de relații cu lucrurile. Ridicarea de la „eu” la „tu”, adevărata apropiere a aproapelui ca frate, fără prejudecăți și rețineri, suspiciuni și fățărnicii, va da har și bucurie, adevărată odihnă. Temelie a existenței pe aceste meleaguri ale noastre a fost dintotdeauna morala. Cu adevărat liber este cel ce iubește cu adevărat, fără interes propriu, și cu jertfelnicie.
(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011)