O chemare și o moștenire – darurile lui Hristos pentru creștini
În Evanghelii nu se face în mod obișnuit referire la termenul de imitare a lui Hristos, ci la a urma Lui ca o caracteristică a uceniciei celor ce I-au urmat Lui, ucenicii. Totuși, începând de la Sfinții Apostoli, s-a propovăduit imitarea lui Hristos în toată deplinătatea termenului. Părinții care au urmat după Sfinții Apostoli, Origene, Ignatie, Clement Alexandrinul ne învață să petrecem „întru puterea care ne aseamănă lui Dumnezeu”. Grigorie al Nisei definește creștinismul ca „fiind imitare a dumnezeieștii firi”. Și urmează ceilalți părinți, Vasile, Ioan Gură de Aur și alții, până în zilele noastre, același lucru cugetând în Hristos Iisus. De altminteri, Domnul nostru, cu puțin mai înainte de vinderea Lui, când a spălat picioarele ucenicilor, i-a îndemnat să imite smerenia Lui.
Întruparea Domnului nostru ne-a arătat ambele ethosuri, dumnezeiesc și omenesc, în toată desăvârșirea lor și iată cum omul, prin toate mijloacele, omenești și dumnezeiești, devine desăvârșit în acord cu cerința dumnezeiască: „Fiți sfinți, că și Eu sunt sfânt”. Mijloacele omenești sunt date de intenția cea dreaptă a omului, învățată de viața virtuoasă a Domnului nostru. Mijloacele dumnezeiești sunt date de puterea harului pe care ne-o transmite prin Sfânta Biserică dumnezeiescul nostru Izbăvitor.
Cât privește apărarea împotriva răutății cuprinzătoare și împotriva lui satana însuși, începătorul răutății, ne-a înarmat Domnul, zicând: „Iată, vă dau vouă putere să călcați peste șerpi, peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului”. Iar purtătorilor și deținătorilor dumnezeieștilor energii aceste minuni le urmează: „scot demonii, vorbesc în limbi noi, nimicesc șerpi, bând lucruri otrăvitoare nu se vatămă și punându-și mâinile pe bolnavi, îi vindecă”. Și în final Domnul, învrednicindu-i de înfiere și îndumnezeire pe ai Săi, zice prin gura Evanghelistului: „Câți L-au primit pe El, le-a dat lor putere să se facă fii ai lui Dumnezeu”. Prin aceste particularități, creștinul trebuie să-și îndreptățească această poziție pe care o are atât față de chemarea, cât și față de moștenirea lui, făcându-se întru toate al lui Hristos, potrivit cuvântului Sfântului Pavel.
(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de editare la Editura Doxologia)