Articolele zilei

Nu toată fecioria este bună – diferența dintre înțelepciune și nebunie

Fecioria are mare însemnătate înaintea lui Dumnezeu. Sfânta Fecioară s-a învrednicit să fie Maica Fiului lui Dumnezeu mai presus de fire și, rămânând pururi Fecioară, e numită Preasfântă. Totuși nu toată fecioria este bună și de lăudat, precum se vede din ceea ce a zis Domnul Însuși în Evanghelie despre cele zece fecioare: „Cinci dintre ele erau înțelepte, iar cinci nebune” (Matei 25, 2), adică cele neînțelepte păstrau doar fecioria cea dinafară, iar pe dinăuntru se întinau prin cugete necurate și mai erau biruite și de alte patimi – iubire de arginți și trufie, zavistie și ură, mânie și ținere de minte a răului și îndeobște de neînfrânare...

Pentru acest fapt, Domnul îi și ceartă pe unii ca aceștia în Evanghelie: „Amin zic vouă, că vameșii și desfrânatele care se pocăiesc, merg mai înainte de voi întru Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 21, 31); iar cei ce sunt părelnici fii ai Împărăției vor fi goniți întru întunericul cel mai dinafară” (Matei 8, 12).

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 139)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: