Nu te mânia, stai neclintit ca o stâncă în răbdare și blândețe
Stareţul Iosif nu a cedat nici măcar o singură dată la aţâţările patimii mâniei, ci cu osândire de sine şi cu rugăciune le înăbuşea pe toate înlăuntrul său. Şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la desăvârşita omorâre a acestei patimi.
Odată Stareţul, istovit fiind de foame, a spus:
– Arsenie, hai să mergem la Mănăstirea Kutlumusiu, unde se prăznuieşte astăzi hramul, ca să mâncăm puţin peşte şi să ne întărim.
Renumita mănăstire se află în centrul Sfântului Munte, lângă Karyes (capitala Sfântului Munte), şi are hramul la 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă.
Cei doi asceţi s-au desfătat de privegherea praznicală, care în Sfântul Munte durează de obicei între zece şi douăsprezece ore. Apoi s-au pregătit să meargă şi ei în trapeză, ca să mănânce împreună cu părinţii. Înainte de masa de obşte din ziua hramului se trag clopotele şi are loc o procesiune măreaţă care începe din biserică. În frunte merge episcopul împreună cu egumenul mănăstirii, urmaţi apoi de părinţi şi de închinători.
Dar Stareţul şi părintele Arsenie aveau rasele zdrenţuite şi cârpite, iar ei erau murdari şi desculţi. Din această pricină au venit ultimii, însă de îndată ce i-au văzut la uşa trapezei, nişte părinţi le-au spus:
– Voi, afară! Afară!...
Şi i-au dat afară... Apoi au închis uşile. Se pare că îmbrăcămintea lor ascetică nu se potrivea cu strălucirea praznicului. Fireşte că o astfel de faptă te aţâţa spre mânie. Părintele Arsenie s-a umplut de mânie.
– Auzi, să ne dea afară călugării?!...
– Linişteşte-te! i-a spus Stareţul. Fii cu luare-aminte, căci altfel toată răsplata pe care-am câştigat-o în seara aceasta la priveghere o vom pierde. Vei vedea că şi peşte vom mânca, nici nu ne vom mânia şi nici răsplata nu o vom pierde.
Stareţul avea o nobleţe deosebită. L-a luat pe părintele Arsenie şi au mers în spatele bucătăriei.
– Binecuvântaţi, părinţi! Puteţi să ne daţi şi nouă puţină mâncare?
– Da, părinţilor! Veniţi!
Şi le-au dat mâncare din belşug.
– Arsenie, ai văzut? Am şi mâncat şi ne-au dat să luăm şi la noi şi nici nu am păcătuit mâniindu-ne pe părinţi.
La început părintele Arsenie era furat cu uşurinţă de mânie, dar Stareţul era neclintit ca o stâncă în ceea ce priveşte răbdarea şi blândeţea. Însă şi nevoitorul Arsenie a reuşit în scurt timp să se asemene întru totul Stareţului său. Şi acesta este lucrul minunat la părintele: că orice virtute vedea la Stareţul său, se silea să o dobândească şi el. Pe când noi, noua generaţie, deşi citim nenumărate cărţi patristice, nu vrem să punem început bun. Puţini sunt aceia care o fac.
(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 124-125)