De vreme ce unii, crezând în vise, au rătăcit de la calea cea dreaptă, pentru aceasta, dar, vă aducem aminte că nu se cuvine a crede în vise, că ele trec ca vântul şi nu sunt adevărate, ci nişte gânduri rătăcite, de cele mai multe ori, asemănări şi năluciri ale vicleanului diavol, spre înşelarea noastră. Drept aceea, şi spre căderi îi duc pe oameni.

Pentru aceştia a și zis mai înainte, Apostolul Iuda, ruda Domnului: „Oamenii aceştia văd vise şi prin ele îşi pângăresc şi trupul lor şi nesocotesc orice stăpânire” (Iuda, 1, 8). Iar Ecleziastul zice: „Să nu crezi în vis, ca să nu se mânie Domnul asupra ta, pentru că visele înşală pe cei fără de minte. Că precum este cel ce goneşte vântul, ori vrea să-şi prindă umbra sa, aşa este şi cel ce crede în vise”. „Că ce adevăr este în minciună? Și de la diavolul ce poţi scoate curat?” (Isus Sirah. 34, 1-6). De nu vor fi trimise de la Cel Preaînalt ca să te cerceteze, să nu dai inima ta pe ele. Că pe mulţi i-au înşelat visele şi au căzut cei ce au crezut în ele. Chiar de s-ar arăta cuiva, ca lumină sau ca foc, nicidecum să nu crezi, că diavolul cu acelea înşală. Că zice Pavel: „Şi ca înger al luminii se închipuie el”.

Deci, bine este ca, mai înainte de somn, să ne rugăm spre gonirea vrăjmaşului. Încă sunt şi alte vise, precum zice Iov: „Întâi, adică, grăieşte Domnul, dar omul nu ia aminte şi atunci El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, şi-l cutremură cu arătările sale”. (Iov, 33, 14-16). Ci noi, nu se cuvine să le credem, măcar şi arătare dumnezeiască de ni se va trimite nouă, pentru ca, în loc de soare să primim fum, că mare este primejdia înşelării. (Sfântul Antioh)

(Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, p. 530)