Înainte de toate, textul original este ceva mai aerisit: în Hristos Iisus nu mai este „bărbat și femeie” (οὐκ ἔνι ἄρσεν καὶ θῆλυ), fiind o referință directă la cartea Facerii 1, 27 – „după chipul lui Dumnezeu l-a făcut [pe om]; a făcut bărbat şi femeie” (Septuaginta: ἄρσεν καὶ θῆλυ ἐποίησεν αὐτούς). 

Versetul nu poate fi înțeles decât dacă îl punem în legătură cu cel precedent: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”. Din momentul în care omul intră prin ușa baptismală în marea familie a lui Dumnezeu, altoit sacramental pe trupul viu al lui Hristos, orice întâietate sau privilegiu bazate pe gen devin irelevante. Să ne gândim la rugăciunea sinagogală pe care o făcea evreul în secolul I, inclusă în ritualul iudaic până în zilele noastre: „Binecuvântat fii, Împărate al universului, că nu m-ai făcut păgân, sclav sau femeie”. Iar în Mishna Berakoth, unde se cer cel puțin trei persoane pentru a rosti rugăciunea mesei [zimun], femeile, sclavii și copiii sunt excluși. Însă, apostolul neamurilor îi cuprinde pe toți. De ce? Pentru că ekklēsia și unitatea ei în Hristos stau în centrul universului teologic și misionar paulin.

Epistola către Galateni este o scriere dedicată în primul rând acestei unități creștine. Aici îl vedem pe Sfântul Apostol Pavel preocupat totalmente de unitatea comunităților nou întemeiate, în cel mai vulnerabil punct al lor – și anume uimitoarea sau, pentru mulți, scandaloasa unitate dintre iudeu și păgân. Pentru Sfântul Pavel, toți cei care s-au îmbrăcat în Hristos, devenind membri ai poporului mesianic, aparțin aceleași Bisericii, aceluiași trup mistic, părtași la aceeași credincioșie în Iisus-Mesia, indiferent de fundalul etnic, cultural sau moral: „Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă” (3, 29). Cu alte cuvinte, toți cei care aparțin lui Mesia sunt „sămânță a lui Avraam” (τοῦ Ἀβραὰμ σπέρμα ἐστέ). Expresia „a fi al lui Hristos” însumează, în gândirea paulină, toate celelalte moduri de apartenență enumerate în versetele precedente: fii ai lui Dumnezeu întru Hristos (26), botezați în Hristos (27), una în Hristos (28). Rob și liber, iudeu și elin, bărbat și femeie, toți aceștia sunt „răsădiți în Casa Domnului” (Psalm 91, 13), întru aceeași unitate de credință și părtași la viața cea nouă în Hristos, viață la care este chemată toată umanitatea de sub cer, din orice clasă socială. Într-un mediu în care circumcizia era considerată un semn al superiorității masculinului, Sfântul Pavel arată că, prin botez, între bărbat și femeie nu mai există nicio ierarhizare ontologică, ambele genuri primind binecuvântarea de a sta pe același nivel, la piciorul Crucii lui Hristos.

Astfel, în legământul cel nou al lui Hristos nu este anulată nicidecum diferența sexuală (despre care vorbește Pavel în multe locuri) ci, dimpotrivă, bărbatul și femeia își descoperă și împlinesc unitatea logosului naturii lor, depășind orice antagonism codat cultural și atribuit genurilor. Așa cum remarcă undeva Miroslav Volf, unitatea în Hristos este o comunitate de persoane cu trupuri sexuate și identități de gen distincte. Nu este vorba, așa cum se interpretează în anumite dezbateri, despre o unitate abstractă a unor „spirite pure” sau oameni fără gen.