Să vă împodobiți cu iubire. Iată temelia tu­turor virtuților. Când există iubire, nu există mânie, nici furie, nici strigăt de disperare, nici hulă, ci toate au dispărut (din „Omilia a XVII-a la Epistola către Efeseni”).

Nu există, într-adevăr nu există niciun păcat care să nu fie distrus de puterea iubirii! Fiindcă mult mai ușor îi este lemnului să se opună focului, decât firii păcatului să se opună puterii iubirii (din „Omilia a IV-a la Epistola I către Tesaloniceni”).

Iubirea îi face buni pe oameni, și cu adevă­rat îi face buni. Ce este, deci, desfrânarea? Nu este cu putință ca cineva să iubească și în același timp să și desfrâneze! Fiindcă, bineînțeles, din lipsa de iubire se întâmplă acest lucru. Iubirea și pe aceasta poate să o înfrâneze. Pentru că dacă cineva iubește pe desfrânată, va încerca și pe aceasta să o îndepă­rteze de ceilalți bărbați, pentru ca aceasta să nu cadă în păcat. Așadar, ca cineva să desfrâneze cu desfrânata este însușirea celui care o urăște peste măsură pe aceasta, dar ca să o îndepărteze pe aceasta de la fapta cea dezgustătoare este însușire a celui care cu adevărat iubește (din „Omilia a IV-a la Epis­tola I către Tesaloniceni”).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte alese, vol. I, traducere de Părintele Ioan Andrei Târlescu, ediție îngrijită de Ieromonah Porfirie Nichita, Editura Bunavestire, Bacău, 2012, pp. 42-43)