Articolele zilei

Nu este nimic mai neplăcut înaintea lui Dumnezeu decât mândria

Un pustnic s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere multe taine. Și, ieșind din chilia sa ca să meargă într-un sat, pe drum s-a întâlnit cu un Înger, însă nu și-a dat seama că este Înger, ci credea că este om. Pe drum au întâlnit un cal mort. Pustnicul și-a pus mâna la nas, dar Îngerul n-a făcut niciun gest. Au mers mai departe și au întâlnit un bou mort, care mirosea urât. Din nou pustnicul și-a pus mâna la nas. Au continuat drumul și au întâlnit un câine mort. Pustnicul și-a pus iarăși mâna la nas. De fiecare dată când pustnicul își punea mâna la nas, Îngerul nu a făcut nimic.

Aproape de locul la care voiau să ajungă, în sat, au întâlnit o fată foarte frumoasă, cu haine și podoabe foarte scumpe. Atunci Îngerul și-a pus mâna la nas. Văzând aceasta pustnicul a spus:

– Ce ești tu, Înger, om sau diavol? Am trecut pe lângă calul cel mort care mirosea urât și nu ți-ai pus mâna la nas. La fel când am trecut pe lângă bou și câine. Iar acum, când am întâlnit această fată frumoasă, ți-ai pus mâna la nas.

Atunci Îngerul i-a spus că niciun lucru nu este mai urât mirositor înaintea lui Dumnezeu decât mândria. Și după ce a spus acestea, s-a făcut nevăzut. Îndată pusticul s-a întors la chilia sa și și-a plâns păcatele sale, rugându-se lui Dumnezeu să-l păzească de cursele diavolului și să nu-l lase să cadă în mândrie și să se osândească.

(Sfântul Cosma Etolianul, Viața și învățăturile, Editura Evanghelismos, 2010, pp. 179-180)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: