În această viaţă, dacă trăieşti singur, eşti pierdut. Dacă trăieşti în comunitate, eşti câştigat! Pentru că singurătatea te izolează, te face neputincios, împiedică duhul tău să se bucure de bunătăţile lumii acesteia, în special de cele ale lumii spirituale. Pe când viaţa în comunitate te salvează în multe împrejurări grele.

Cea mai tragică postură a omului este singurătatea, izolarea lui totală. Sfântul Ciprian spune aşa: „Fiecare cade singur. Dar ne mântuim în comunitate, în comunitatea Bisericii!”. Ne purtăm slăbiciunile unii altora şi aşa mergem spre mântuire. Nimeni nu se mântuieşte singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul.

Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt. Dacă cineva este slab, ia-i sarcina şi du-o tu. Dacă tu eşti slab, roagă pe cineva să-ţi ducă sarcina. În felul acesta, uniţi în rugăciune şi în fapte bune, vom ajunge la slăvita Înviere a Mântuitorului, ca să viem cu El şi să vedem lumina cea cerească.

(Părintele Cheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 37-38)