Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi. Că nimeni nu s-a suit la ceruri cu răsfățul. Că știm bine, unde duce calea răsfățului. Pe cel ce din toată inima s-a dat lui Dumnezeu, niciodată Dumnezeu nu-l scutește de grijă. Aceasta este a suferi pentru adevăr. Și din faptul că-i trimite Dumnezeu necazuri, cunoaște omul că se îngrijește Dumnezeu de el.

Pe cei care petrec întru ispite, nu-i lasă Providența să cadă în mâinile vrăjmașilor. Mai cu seamă, dacă sărută ei picioarele fraților, dacă acoperă vina lor și o ascund, ca pe o vină proprie. Cel ce voiește și dorește să fie lipsit de griji în lumea aceasta, și în același timp să petreacă întru virtute, acela nu urmează cărarea aceasta. Căci drepții nu se învoiesc spre fapte bune, numai cu voia lor, ci și cu voia lor ajung în lupte mari, din pricina ispitelor, ca să li se pună răbdarea lor la încercare. Că un suflet cu frică de Dumnezeu nu se teme de nicio păgubire trupească. Pentru că un asemenea suflet nădăjduiește întru Domnul de acum și până în veac. Amin.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 41)