Naşterea lui Hristos este fundamentul, începutul mântuirii noastre, fără aceasta n-am fi dobândit mântuire. Între aceste limite, trebuie s-o percepem ca adâncime şi lărgime neţărmurită. Să simţim profund ce înseamnă faptul că Dumnezeu Cel necuprins devine ca unul dintre noi, Se naşte pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc. Negrăit este pogorământul Lui, iubirea şi întregul eveniment al Naşterii Dumnezeieşti. Toate sunt o Taină.

Dacă pătrundem cu credinţă şi smerenie dincolo de schemele logice, înlăuntrul evenimentului Naşterii dumnezeieşti a lui Hristos, atunci vom putea să renaştem şi noi. Şi aceasta se întâmplă doar când hotărâm să ne lepădăm de voinţa noastră, de pâcla şi întunericul care ne înconjoară, de egocentrismul nostru. Numai atunci când, însetaţi fiind, căutăm să aflăm drumul întoarcerii, calea de unde am venit, din Rai, ca să ne găsim arhetipurile noastre, chipul nostru cel dumnezeiesc, cu care ne-a plăsmuit Hristos Cel născut.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 31)