Acum culegem roadele poftelor și gândurilor noastre, din pricina neascultării față de Tatăl Ceresc și față de părinții noștri de pe pământ. Gândurile noastre sunt atât de puternice, atât de pătrunzătoare, încât nu ne putem gândi. Noi, prin gândurile noastre, făurim fie orânduială, fie neorânduială înlăuntrul nostru, în jurul nostru, în lume, în cosmos. Putem fi și un mare bine, și un mare rău. Deși suntem mici, multe din acestea (din lume) țin de gândurile și de dorințele noastre!

Iată, acum culegem roadele gândurilor și dorințelor noastre! Rele ne sunt gândurile, rele ne sunt dorințele, și nu avem ajutor – toate acestea sunt din pricina neascultării noastre față de părinți și față de cei bătrâni. Așa curge viața noastră! Îi învinuim pe toți ceilalți, mereu vrem să îndreptăm toate în jurul nostru, dar niciodată nu începem cu noi înșine. Aceasta este marea noastră greșeală, a tuturor celor ce dorim să îndreptăm totul în jurul nostru, și nu ne îndreptăm mai întâi pe noi înșine! Dacă fiecare ar începe mai întâi să se îndrepte pe sine, nu ar fi acest rău în lume, căci puține sunt astfel de pilde de viață (de îndreptare a sinelui).

Sunt multe lucruri folositoare de citit în cărți, sunt și unele pilde personale, dar întrebarea este dacă putem să le punem pe toate în lucrare în viața noastră – toate acestea. Viața spune mai mult decât cuvintele. Atunci când vedem un suflet smerit și blând, care nu știe să se mânie, care nu știe să cugete răul, nici să ocărască, nici să osândească, care nu se mânie nici când îl necăjim, atunci acel om ne rămâne ca pildă toată viața noastră și vrem și noi să fim așa. Căci băgăm de seamă că omul acela, în inima sa smerită și blândă, a biruit răul cu ajutorul lui Dumnezeu – asupra sa, răul nu mai are înrâurire. În afară, el este înconjurat de tulburare, dar aceasta nu se atinge de lăuntrul inimii sale, nu îi tulbură pacea.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 60-61)