Uneori obişnuia acest minunat bătrân să meargă spre închinare pe la sfintele mănăstiri, că era cunoscut părinţilor şi toţi îl primeau cu dragoste. Şi stătea până la o săptămână în fiecare lăcaş, păzind neschimbată buna lui rânduială şi zăbovind în vorbiri duhovniceşti cu părinţii călugări. Mănăstirile cele mai iubite Moşului Gheorghe erau: Bistriţa, Neamţ, Sihăstria, Sihla, Agapia, Văratec şi Nechit.

Vestea nevoinţei sale ajunsese departe, dincolo de hotarele Moldovei. De aceea veneau mulţi să-i ceară cuvânt de folos. Unii veneau să se roage pentru ei. Alţii îi cereau milostenie. Iar bătrânul, fiind blând la chip, dulce la grai, înţelept la cuvânt şi smerit la inimă, pe toţi îi mângâia şi îi zidea sufleteşte.

Veneau încă la Moşul Gheorghe tineri din Transilvania şi Moldova, care doreau să slujească lui Hristos. Iar el, având darul înainte-vederii, pe unii îi trimitea la mănăstirile din Moldova sau la Sfântul Munte, iar pe alţii îi întorcea la căminele lor. Cei mai mulţi ucenici avea la Mănăstirea Neamţ, iar dintre maici, la Agapia şi Văratec. Însă toţi ucenicii lui au ajuns călugări desăvârşiţi.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 500)