Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina au ajuns la Iași: „Avem nevoie ca de aer și ca de lumină de prezența Sfinților în viața noastră”

De la aeroport, racla cu Sfintele Moaște a fost întâmpinată pe pietonalul Ștefan cel Mare și dusă în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde PS Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat o slujbă de Te Deum.

În cuvântul de bun venit adresat oaspeţilor greci, IPS Părinte Mitropolit Teofan a subliniat de ce este importantă prezența Sfinților în viața noastră: „Ne-a învrednicit Dumnezeu și anul acesta să ajungem în zilele de sărbătoare închinate Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva. Deja, din această dimineață, cinstitele ei moaște se află spre închinare în curtea Catedralei, oferind bucurie, încredere și binecuvântare pelerinilor care s-au așezat la rând și care așteaptă cu nerăbdare să se întâlnească față către față cu Cuvioasa, să-i spună bucuriile puține câte sunt, necazurile și încercările numeroase din viața lor, pentru a se hrăni cu binecuvântarea Sfintei și pentru a primi putere, ca, întorcându-se la casele lor, să poată duce în continuare crucea pe care Dumnezeu, și viața, și lumea, au așezat-o pe umerii inimii și minții lor. Anul acesta, după cum ați luat aminte, avem bucuria ca, aflându-ne în fața moaștelor binecuvântate ale Sfintei Cuvioase Parascheva, să ne oprim pentru o clipă și pentru a cinsti o părticică din moaștele Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, sfinte moaște care au fost aduse cu câteva decenii în urmă din Muntele Sinai în localitatea Katerini, nu departe de cetatea sfântă Salonic din nordul Greciei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gheorghe, Mitropolit de Kitros, Katerini şi Platamona, având aprobarea și binecuvântarea Preafericitului Părintelui nostru Patriarh Daniel, sfintele moaște din cetatea Katerini sunt aici, împreună cu noi, până pe data de 15 octombrie - luni dimineață. Ne bucurăm pentru aceasta și îi mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Gheorghe, prin colaboratorul său, părintele arhimandrit Barnaba Leontiadis, pentru că ne-a oferit nouă, celor din Iași, și pelerinilor din alte zone ale țării, acest odor de mare preț pentru câteva zile. Avem nevoie, iubiți credincioși și frați preoți, ca de aer, ca de pâine, ca de sare, ca de lumină, de prezența sfinților în viața noastră, pentru că există prea multă păgânătate în noi și în lume. Avem nevoie ca în interiorul acestei lumi, chiar așa plină de păgânătate, să avem oaze de sfințenie. Și unde putem găsi aceste oaze de lumină în afară de Sfânta Biserică, de rugăciunile creștinilor cunoscuți sau mai bine zis mai puțin sau deloc cunoscuți, de prezența Sfinților în viața noastră?”.

De asemenea, arhim. Barnaba Leontiadis, Vicar administrativ al Mitropoliei de Kitrous, Katerini si Platamonas, și-a exprimat bucuria de a putea participa la marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași și a transmis salutul ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Grecia, a clerului și credincioșilor din această țară. Totodată, părintele Barnaba a subliniat că cea mai frumoasă modalitate de a-i cinsti pe sfinți este să le imităm viețile: „Ne rugăm ca Domnul Dumnezeu, atât prin rugăciunile Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, cât și prin rugăciunile Sfintei Mari Mucenice Atotînțelepte Mirese al lui Hristos Ecaterina, să ne dăruiască bucuria de a-L întîlni în aceste zile toți, împreună, pe Hristos. Sfinții sunt cei care ne arată calea către Hristos; de aceea pe ei trebuie să-i imităm, să-i urmăm. Mă rog așadar ca de la Sfânta Cuvioasă Parascheva să preluăm iubirea ei față de Hristos, pe care să o urmăm și în viața noastră. Totodată, să urmăm asceza pe care ea a arătat-o și a practicat-o în fiecare zi, pentru a păstra și pentru a ține legea lui lui Dumnezeu. Iar de la Sfânta Ecaterina să urmăm și să imităm deschiderea, generozitatea și avântul ei către martiraj, dar și dragostea față de Mirele-Hristos”.

În continuare, sfintele moaşte ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina au fost aşezate spre închinare alături de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei mitropolitane. Mâine seară, în intervalul orar 19:00 - 20:30,  moaştele celor doi sfinți vor fi purtate în procesiunea „Calea Sfinţilor” pe străzile din centrul Iaşului. Traseul va fi următorul: Casa Nicodim (Catredala Mitropolitană) - Strada I. C. Brătianu - Strada Cuza Vodă, Strada Armeană - Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” - Strada Costache Negri - Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” - Catedrala Mitropolitană.

Ocrotitoare a avocaților și judecătorilor, a medicilor și asistentelor, a farmaciștilor, a mecanicilor, a morarilor, a bibliotecarilor, a literelor și artelor

Mâna dreaptă a Sfintei Ecaterina a fost adusă la Iași cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva din orașul Katerini din Grecia. Potrivit tradiției, biserica actuală a Sfintei Ecaterina din cimitir a fost inițial un metoc al Sfintei Mănăstiri de pe Muntele Sinai. Când a fost construită Biserica Sfintei Ecaterina, orașul Katerini era un cătun mic și neînsemnat. Cu timpul, orașul s-a dezvoltat și a luat numele de Sfânta Ecaterina, care, din păcate, s-a prescurtat în Katerini. Astfel orașul și-a luat ca ocrotitoare și protectoare pe Sfânta Ecaterina, care este prăznuită în fiecare an pe 25 noiembrie printr-o sărbătoare stabilită de stat printr-un edict special. Mitropolit de Kitrous, Varnavas (1954-1985) a îmbogățit biserica cu o părticică din sfintele moaște ale Sfintei Ecaterina pe care i-a oferit-o Arhiepiscopul Sinaiului, Porfirie al III-lea, pe data de 25 noiembrie 1967, și pe care a depus-o în Catedrala „Înălțarea Domnului”.

În multe locuri din lume Sfânta Ecaterina este cinstită ca ocrotitoare a multor meserii, a avocaților și judecătorilor, a medicilor și asistentelor, a farmaciștilor, a mecanicilor, a morarilor, a bibliotecarilor, a literelor și artelor. La Paris, în special, este cinstită ca ocrotitoare a Școlii de Filosofie și, în general, a filosofilor. De asemenea, este considerată ocrotitoarea fecioarelor și a tuturor femeilor.

GALERIE FOTO de la eveniment: https://doxologia.ro/eveniment/foto-moastele-sfintei-mari-mucenite-ecaterina-aduse-la-iasi-cu-prilejul-hramului-sfintei

Autor: Tudorel Rusu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre:

Citește și alte articole despre