Mitropolitul Iosif s-a născut în anul 1820 în familia preotului Anania Mihalache, primind la botez numele Ioan. Rămas orfan de tată la vârsta de un an, a fost crescut de mama sa, Teodosia, până la vârsta de 10 ani, când a fost încredinţat purtării de grijă a unei rudenii, ierodiaconul Teofilact din Mănăstirea Frumoasa din Basarabia. Însoţindu-l pe acesta, în anul 1831 a venit la Iaşi, vieţuind în Mănăstirea „Sfântul Spiridon”, aflată pe atunci sub conducerea arhiereului Varlaam Cuza Sardeon. L-a urmat pe ierodiaconul Teofilact la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Samuel” din Focşani şi la Episcopia din Buzău, unde, la 23 noiembrie 1835 a fost tuns în monahism de episcopul Chesarie, iar a doua zi a fost hirotonit diacon. A urmat cursurile nou înfiinţatului seminar din Buzău (1836-1840), mai apoi pe cele ale Colegiului „Sf. Sava” din Bucureşti (1840-1847). A îndeplinit ascultarea de egumen al mănăstirilor Şerbăneşti-Morunglavu - jud. Vâlcea (1849-1857) şi Găiseni - jud. Dâmboviţa (1857-1863), fiind hirotonit ieromonah (29 august 1850) şi hirotesit protosinghel (30 noiembrie 1852) şi arhimandrit (1860). Pentru o perioadă scurtă (1863-1864) a fost „curator” (egumen) la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti. A desfăşurat o bogată activitate didactică în Bucureşti, funcţionând ca profesor de religie la Gimnaziul „Gh. Lazăr” (1864-1866), Liceul „Matei Basarab” (1866-1873) şi la Şcoala Normală „Carol I” (1867-1873). Timp de un an, între 1870-1871, a fost director al Seminarului „Central” din Bucureşti. La 23 aprilie 1872 a fost hirotonit arhiereu cu titlul de „Mireon”(de Mira Lichiei), iar la 18 ianuarie 1873 a fost ales episcop la Argeş, unde a păstorit o perioadă scurtă, până la alegerea sa, la 10 iunie 1875, ca mitropolit al Moldovei. A fost instalat la Iaşi la 6 iulie 1875 şi a păstorit până la moartea sa, întâmplată la 26 ianuarie 1902.

Al doilea ctitor al Catedralei mitropolitane din Iaşi

Cea mai de seamă realizare a mitropolitului Iosif Naniescu, pomenită zilnic la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala mitropolitană din Iaşi, este aceea a refacerii lăcaşului de cult început de mitropolitul Veniamin Costachi. Prin rânduiala lui Dumnezeu, tânărul Ioan Naniescu fusese martor în 1833 la punerea pietrei de temelie a bisericii. Rămasă neterminată, construcţia a fost afectată de trecerea timpului, fiind într-o stare avansată de degradare. După ce a făcut demersurile necesare pentru reluarea lucrărilor, mitropolitul Iosif a pus la 15 aprilie 1881 cea de-a doua piatră de temelie. Pictura a fost realizată de fostul său coleg de studii de la Seminarul din Buzău, Gheorghe Tattarescu. Iubind „podoaba Casei lui Dumnezeu”, înaltul ierarh a înzestrat lăcaşul cu toate cele de trebuinţă pentru slujbe. Cu câteva luni înainte de sfinţire, la 30 decembrie 1886, a adus de la Mănăstirea Slatina, jud. Suceava, osemintele mitropolitului Veniamin Costachi, pe care le-a aşezat în catedrală, în partea dreaptă a pronaosului. Sfinţirea bisericii a fost oficiată de un sobor de 12 ierarhi, numeroşi preoţi şi diaconi, în prezenţa regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, la 23 aprilie 1887, în ziua hramului. La scurt timp au fost aşezate în noua catedrală mitropolitană moaştele Cuvioasei Parascheva, păstrate până atunci în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Mitropolitul Iosif a purtat o grijă deosebită ctitoriei sale lucrând, după terminarea şi sfinţirea zidurilor, la creşterea duhovnicească şi sfinţirea sufletelor celor care veneau să se închine aici. La rugămintea compozitorului Gavriil Musicescu, dirijorul corului catedralei, a permis şi a susţinut prezenţa femeilor într-un cor bisericesc. A selectat cei mai buni cântăreţi şi predicatori care să înfrumuseţeze sfintele slujbe. Între cei care au activat în această perioadă amintim pe arhidiaconul Vasile Marţian şi pe protopsaltul Dimitrie Suceveanu. Mitropolitul Iosif era el însuşi un bun liturgist, un predicator priceput şi un neîntrecut cântăreţ, participând zilnic la slujbele oficiate la catedrală.

Ierarh cărturar, trăitor şi apărător al Ortodoxiei

Tot ca un continuator al lucrărilor începute de mitropolitul Veniamin Costachi s-a arătat vlădica Iosif şi în ceea ce priveşte Seminarul „Veniamin”. Constatând condiţiile improprii în care acesta îşi desfăşura activitatea, cursurile fiind ţinute, după mutarea de la Socola, în diferite case particulare unde era găzduită cu chirie instituţia, mitropolitul Iosif Naniescu a cumpărat palatul din Iaşi al fostului domnitor Mihail Sturdza pentru a stabili acolo şcoala. După reparaţiile necesare şi extinderea impusă de noua destinaţie a clădirii, Seminarul „Veniamin” a fost mutat în locaţia din imediata apropiere a Catedralei şi a Reşedinţei mitropolitane din Iaşi. Profesorii şi elevii s-au bucurat de atenţia specială a ierarhului. Între 23 martie 1883 şi 18 ianuarie 1887, sub îndrumarea şi cu cheltuiala mitropolitului Iosif, a apărut la Iaşi Revista Teologică, redactată de profesorii Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu. Revista a avut o înaltă ţinută ştiinţifică şi un profund caracter misionar.

Mitropolitul Iosif Naniescu a fost un iubitor de cultură, preocupările sale în această direcţie fiind reflectate şi de bogata bibliotecă (peste 10.000 de volume, tipărituri vechi, manuscrise şi documente) pe care a avut-o şi pe care a donat-o Academiei Române. La 16 aprilie 1888, Academia l-a ales membru de onoare. Înaltul ierarh a fost interesat de literatura română, dar şi de cea străină, adunând lucrări cu o tematică variată, multe dintre ele ale unor autori contemporani cu el. Pe lângă valoarea istorică şi literară, volumele din biblioteca lui Iosif Naniescu se disting prin legătura în piele şi prin autograful sau însemnările sale de posesor.

Mitropolitul Iosif s-a remarcat prin dragostea sa pentru muzica bisericească, rămânând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare. A scris lucrări mărunte, predici, cuvântări şi o lucrare dedicată istoriei seminariilor teologice. A editat lucrarea lui Gavriil Protul, Viaţa Sfântului Nifon.

„Iosif cel bun”

A rămas în conştiinţa contemporanilor şi a urmaşilor drept un mare filantrop, prin ajutoarele individuale dăruite săracilor şi prin înfiinţarea Societăţii Clerului Român, Binefacerea, care avea misiunea de a ajuta pe copiii de preot rămaşi orfani şi pe preotesele văduve. Numeroşi elevi şi studenţi au fost ajutaţi de Iosif Naniescu să se întreţină pe perioada studiilor. În timpul Războiului de Independenţă dintre anii 1877-1878 a organizat colecte pentru armată în mănăstirile şi parohiile eparhiei, a mobilizat călugări şi călugăriţe pentru serviciul sanitar al Armatei Române. A lucrat milostenia cu discreţia cerută de Evanghelie, nu puţine fiind cazurile când, chiar la o distanţă considerabilă de moartea sa, sunt consemnate mărturii potrivit cărora mitropolitul Iosif îşi împărţea întreaga leafă celor nevoiaşi şi chiar se împrumuta pentru a nu-i lăsa să plece nemiluiţi pe cei ce veneau la el.  

Ultimele momente ale vieţii

Mitropolitul Iosif Naniescu s-a mutat la Domnul în dimineaţa zilei de sâmbătă, 26 ianuarie 1902, la ora 09:40. Cu o zi înainte, la prăznuirea Sfântului Grigorie Teologul, nu a mai putut sluji Sfânta Liturghie la catedrală, primind Sfintele Taine din mâna ucenicului său, arhimandritul Nicodim Munteanu, viitorul patriarh. Acesta descrie atmosfera care era în acele zile în eparhia pe care blândul ierarh o păstorise cu atâta vrednicie: „Când a murit mitropolitul Iosif, pe toate buzele fluturau cuvintele: «Iosif cel Sfânt» şi în tot Iaşul şi Moldova toată l-au petrecut la mormânt în murmurul acestor cuvinte. Biruise viaţa lui pilduitoare şi faptele sale creştineşti”. Mitropolitul Iosif a fost înmormântat în ziua pomenirii Sfinţilor Trei Ierarhi, în exteriorul Catedralei mitropolitane din Iaşi, în partea dreaptă, paralel cu locul din biserică unde se află moaştele Cuvioasei Parascheva şi mormântul mitropolitului Veniamin Costachi.

Personalitatea mitropolitului Iosif, în memoria urmaşilor

Personalitatea mitropolitului Iosif Naniescu a marcat puternic pe contemporani, dar şi pe urmaşi, mormântul său devenind loc de pelerinaj. Cei care s-au rugat la mormântul lui şi au văzut moştenirea pe a lăsat-o au căutat ca, prin mijloacele pe care le-au avut la îndemână, să afle mai multe despre viaţa şi activitatea vlădicăi Iosif. Mulţi dintre aceşti cercetători au fost ostenitori ai Centrului eparhial Iaşi şi slujitori ai Catedralei mitropolitane: protosinghelul (mai apoi arhimandritul) Vasile Vasilache, teologul Velicu Dudu, preotul Scarlat Porcescu, mitropolitul (apoi patriarh) Teoctist Arăpaşul. Între cei care au scris despre mitropolitul Iosif mai amintim pe preotul istoric Gabriel Cocora de la Buzău, preotul Iustin Gaşpar, profesorul Toma G. Bulat, profesorul diacon Petre I. David, preotul Ion Vicovan şi cercetătorii Ion Vârtosu, Petre Constantinescu, Florin Marinescu, Constantin C. Anghelescu, Vasile Vasile. Părintele profesor Mircea Păcurariu a acordat în lucrările sale, care vorbesc despre istoria Mitropoliei Moldovei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, locul şi importanţa cuvenită activităţii mitropolitului Iosif.

Mormântul înaltului ierarh este străjuit în permanenţă de candela şi lumânările aprinse de credincioşii veniţi să se roage aici. Cu prilejul împlinirii a 110 ani de la trecerea la Domnul a mitropolitului Iosif Naniescu, răsună parcă cuvintele pe care patriarhul Nicodim Munteanu le rostea cu prilejul unei alte pomeniri, în 1940: „Iosif al II-lea a fost cinstit cu numele de «Iosif cel Sfânt». Aşa l-a numit poporul. El l-a canonizat şi l-a pus în rândul sfinţilor. Aşa zic cei ce se închină la mormântul lui: «Iosif cel Sfânt»”.

Inscripţia de pe piatra de mormânt:

„Aici, sub această piatră, lângă zidul bisericei mari, Catedrala Mitropoliei Moldovei din Iaşi, în partea dreaptă din afară, spre miadădi, odihnesc în sfânt etern repaos pămenteştele remăşiţe a le mitropolitului Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu, încetat din viaţă în anul 1902, luna ianuarie, diua 26, sâmbătă.

Reposatul, născut în Basarabia, în micul sat Răzălăii, anul 1820, fiul preotului Anania din acel sat, a fost adus în Iaşi copil de 11 ani (1831). De aci la Buzeu anul 1835, septembrie, când episcopul Chesarie al Buzeului l-a şi călugărit în acelaş an, noembrie 23, sâmbătă, şi a doua zi, duminică, l-a hirotonit diacon însuşi episcopul Chesarie. Studiile şi le-a făcut în Seminarul de la Buzeu, 1836 şi în urmă în Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti până în anul 1847. Iar dupe încetarea din viaţă a episcopului Chesarie, anul 1846, noemvrie 30, ierodiaconul Iosif trecend prin tote treptele ierarhice bisericeşti şi ocupând diferite posturi, precum: egumen la Monastirea Şerbăneştii Morunglavului - Vîlcea (1848-1857), egumen la Monastirea Găisenii (1857-1863), egumen la Monastirea Sărindaru din Bucureşti (1863-1866), profesor de religiune la liceele Lazăr, Mateiu Bassarab, Şcola Normală Carol 1iu din Bucureşti şi director al Seminarului Central. La anul 1872 aprilie 23 a fost hirotonit arhiereu în Bucureşti de către mitropolitul Nifon, apoi la anul 1873 ianuarie 18 ales episcop la Argeş şi în cele din urmă, la 10 iunie 1875, ales mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

Înmormântarea s-a făcut în acest loc afară, lângă zidul bisericei mari, despre miadădi după însăşi a sa dorinţă ca restaurator şi terminător al acestei biserici carea a stat neterminată peste 40 de ani, începută în anul 1833 şi terminată în anul 1886”.

O zi obişnuită din viaţa mitropolitului Iosif Naniescu:

„La slujbele de la această mănăstire (Catedrala mitropolitană din Iaşi, n. ns.) ca cea dintâi a mitropolitului, blând şi preaevlaviosul Iosif nu lipsea niciodată, când era la reşedinţa sa. În fiecare zi se scula înaintea tuturor, şi la ora 5 dimineaţa număra bătăile clopotului celui mare, pentru a vedea dacă clopotarul ţine exact la socoteală cele trei soroace de către patruzeci de bătăi fiecare.

După aceea, citea viaţa sfântului din acea zi din Minei, sau alte vieţi de sfinţi, pentru a vedea care e învăţătura zilei, care e sfatul sfânt pe care trebuie să-l urmeze, şi pe cine să slăvească în acea zi, pentru strălucirea vieţii celei creştineşti...., ca apoi cel mai întâi să trăiască şi să dea şi altora sfatul şi pilda sfântă a zilei celei creştineşti, patronată de Dumnezeu cu sfinţii Săi.

Apoi mergea şi Înaltpreasfinţia Sa să asculte o parte măcar, dacă nu totul, din dumnezeiasca slujbă. Şi toţi slujitorii mitropoliei, ştiind aceasta, dis-de-dimineaţă erau în biserică, spre a lăuda pe Domnul, alăturea de mult credinciosul lor stăpân....

Psaltirea era citită cu multă atenţie, ştiindu-se râvna ascultării pe care o avea mitropolitul pentru ea. Nu mai vorbesc de cântările bisericeşti, în care însăşi Înaltpreasfinţia Sa era un neîntrecut cântăreţ. (...)

Şi aşa, precum în dimineţi, mitropolitul Iosif era nelipsit de la sfintele slujbe, tot aşa şi seara la vecernie, cuvioşii părinţi de la mitropolie auzeau mai întâi toaca, iar apoi răsunetul cârjei stăreţeşti a mitropolitului, care răsuna pe mozaicul catedralei.

Această viaţă curat duhovnicească, păstorul Moldovei continua a o duce, până în cele mai neînsemnate clipe ale zilei, când duhovnicul său, arhimandritul mitrofor Ieroftei Maximescu, era nelipsit de lângă el. La masa sa, şi în vizitele sale prin eparhie, duhovnicul Ieroftei era totdeauna prezent...”

(VASILE VASILACHE, Iosif Naniescu strălucit mitropolit al Moldovei, Mănăstirea Neamţ, 1940, pp. 149-151)