Am trecut de zeci de ori prin catedrala din Capitala Moldovei. Nu a fost examen, hotărâre de viață, frământare sau încercare în care să nu-mi pun sufletul în palmă și cu el să călătoresc spre odihna baldachinului Sfintei Cuvioase Parascheva. De altfel, ca mulți alții care își împart viața cu Sfânta Mult Îndurătoare…

Spunea un teolog contemporan că simpla cale de la ușa bisericii spre dumnezeiescul Altar este o călătorie în adevăratul sens al cuvântului. Un pelerinaj al nostru personal spre întâlnirea cu Dumnezeu, calea fiind străjuită și însoțită de către Sfinți. Așadar, pictura pereților nu este doar rece decor, ci o prezență vie. Îmi dau seama că în toți acești ani de căutări cu capul în jos, în drumul spre Sfânta Parascheva, cineva mi-a fost prieten și împreună călător… până când am dat cu ochii de el.

La ceas de vecernie, când soarele își vâra ultimele raze prin vitraliile catedralei, o lumină a descoperit un chip blajin – al Mitropolitului ctitor Iosif Naniescu. Soarele a apus, luminile încă nu s-au aprins în catedrală și, totuși, chipul îi rămânea la fel de luminos. Nu puteai să nu te întrebi: ce a fost cu acest om care are atâta bunătate și lumină într-o frescă pictată de cel puțin 129 de ani?

Tabloul votiv al Mitropolitului Iosif – arc luminos peste timp

Ieșind din Catedrala Mitropolitană din Iași, pelerinul își intersectează privirea cu un adevărat chip al bunătății – Mitropolitul Iosif Naniescu, cel care a finalizat în vreme de încercare lucrările la „Maica Bisericilor Moldave”, așa cum a fost reținută catedrala în istorie.

Alături de Veniamin Costachi, Mitropolitul Iosif, redat de pictura renascentistă a unui mare pictor, poartă în privirea sa o pagină de istorie. Chemat la Iaşi, Gheorghe Tattarescu a încheiat la 14 aprilie 1884 un contract prin care se angaja la „zugrăvirea pe din lăuntru a întregii biserici şi a pronaosului ei, la facerea tuturor tablourilor murale conform listei, precum şi la zugrăvirea tuturor icoanelor catapetesmei”. Așa cum putem observa până astăzi, maestrul și-a respectat contractul,  pictura din catedrala mitropolitană impresionând prin calitatea sa artistică şi prin numărul variatelor execuţii – peste 250 de figuri individuale şi compoziţii de ansamblu.

În plus, Gheorghe Tattarescu ne-a făcut încă un dar – chipul mitropolitului ctitor. Cercetând informațiile legate de pictarea catedralei de la Iași, se pare că acesta a fost pictată integral, deci și tabloul votiv al Mitropolitului Iosif datează tot din acele vremuri. În acest sens și luând în calcul prietenia dintre cei doi, putem afirma că pictorul a avut în față modelul „natural”. Ce a ieșit? Un chip al bunătății și al luminii! Un chip de păstor și părinte în adevăratul sens al cuvântului.

Iosif Mitropolitul – ctitor și înnoitor

Vorbind despre ctitoriile Mitropolitului Iosif Naniescu, subiectul central îl reprezintă, cu siguranță, Catedrala Mitropolitană din Iași. Atunci când toată lumea spunea „da” dărâmării edificiului ridicat de către Veniamin Costachi, la 62 de ani, mitropolitul a fost singurul care a zis: „Nu, eu o refac!” – rămânând peste timp monument de demnitate și de evlavie creștină.

Chiar dacă doar în catedrală are tablou votiv, și alte biserici au renăscut prin sudoarea frunții lui. Sfinții Trei Ierarhi şi Sfântul Nicolae Domnesc sunt alte două embleme ale păstoririi sale, ambele biserici fiind refăcute aproape în întregime în timpul în care a fost mitropolit. Numai între anii 1880-1881 s-au reparat peste 50 de biserici, dintre care dăm ca exemplu: biserica cu hramul Buna Vestire din Vocoteştii Mitropoliei, comuna Mogoşeşti, Sfânta Treime din Rădeni, Popeşti, Sfântul Gheorghe din Găureni, Miroslava, Sfântul Nicolae din Mogoşeşti, Sfânta Parascheva din Târgul Frumos, Sfântul Dumitru din Perieni, Cârniceni, Sfântul Gheorghe din Iacobeni, Şipotele, Sfântul Nicolae din Poieni, Sfântul Proroc Isaia din Cârlig, Sfântul Nicolae din Horodiştea, Cotnari, dar și bisericile din Costuleni, Hălceni, Şorogari.

Noi informații despre bunătatea Mitropolitului Iosif Naniescu

A fost omul providențial pentru multe domenii. Ar fi de ajuns să enumerăm doar o mică parte dintre realizările mitropolitului Iosif, ca să ne dăm seama de importanța sa în istoria Bisericii, dar și în istoria națională. Seminarul Veniamin, prima revistă de teologie din spațiul românesc, biblioteca Academiei Române a cărei bază a pus-o, dragostea pentru muzica bisericească – rămânând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare –, toate sunt vrednice de luat în seamă. Însă, dacă chipul din fresca catedralei este luminos până astăzi, nu e c-ar fi vrut pictorul să ni-l redea într-o anumită ipostază ci pentru că, pur și simplu, bunătatea sa nu a putut fi trecută cu vederea de pensonul maestrului prieten.

Mărturiile vremii sunt copleșitoare. Sunt cunoscute și deja proverbiale faptele sale de milostenie. Cercetările corespondenței sale aflate la Academia Română au scos la vedere noi argumente pentru numirea ce i s-a dat – „Iosif cel Sfânt”.

Dragostea față de tinerii nevoiași a  făcut ca vlădica Iosif să se preocupe de „şcoala de ţesători, cusut, lucru şi gospodărie a d-nei Mironescu” din Iași. Însoţit de Locotenent Colonel Langa, „IPS Sa, cuprins de o vie mulţumire asupra a ceea ce a găsit (sală de lucru, sală de dormit, sală de clasă), a ţinut în faţa elevelor o mică cuvântare bine simţită, apoi a promis sprijinul IPS Sale şi a dat chiar ca fond acestei şcoli câteva sute de lei”.

În ziarul ieşean Curierul, ediția din 22 ianuarie 1888, găsim o scrisoare publicată a unui absolvent al Seminarului Veniamin, Th. Moisiu. Acesta îşi arăta recunoştinţa faţă de mitropolitul Iosif Naniescu, mulţumindu-i pentru ajutorul acordat pentru a-l ajuta să-şi termine studiile.

Chiar şi de copii se îngrijea. Ne-a rămas peste timp corespondența cu grădinița din curtea Bisericii bucureștene Sfânta Ecaterina. Mitropolitul Iosif oferea, așa cum reiese din acte, suma de 500 de lei ca ajutor pe fiecare an, cu rugămintea „să nu știe multă lume”.

În întunericul ce se lasă în catedrală, o frescă zâmbește. La propriu. Chip al bunătății și al sfințeniei, tabloul votiv al „bunicuțului” povestește fără cuvinte o viață închinată Moldovei, istoriei, culturii, muzicii și, mai ales, celor sărmani.

De ce este luminos chipul Mitropolitului Iosif și după 129 de ani de existență? Pentru că, de la zi la zi, încetează să mai fie un simplu tablou și prinde contur de icoană. O icoană a unui OM pentru care problemele oraşului, ale năpăstuiţilor de soartă, ale clerului, ale tinerilor şcolari şi studenţi au devenit nu problemele, ci provocările sale! Avem o icoană de „părinte”, de „bunic minunat”, un chip care ne poate mângâia în încercările noastre. Mitropolitul Iosif Naniescu ne zâmbește din frescă și astăzi!