Spuneau părinţii de la Mitropolie, care i-au fost ucenici, că Mitropolitul Iosif venea zilnic la Sfânta Liturghie, la Vecernie şi la Utrenie. Numai dacă era plecat undeva sau era greu bolnav, nu venea. Părinţii auzeau mai întâi toaca, apoi bătăile ritmice ale cârjei mitropolitului pe mozaicul bisericii.

Spuneau iarăşi despre dânsul că îi plăcea să asculte în biserică citirea Psaltirii şi cântarea la strană. În zilele de lucru cânta cu cântăreţii stihiri, tropare, lăudări şi altele, pe care le învăţaseră şi mirenii. Dar cel mai mult le plăcea să cânte fericirile şi cântările Sfintei Liturghii, căci Mitropolitul Iosif trăia bucuria Sfintei Liturghii.

Adeseori, bunul păstor făcea vizite canonice la mănăstiri, la schituri şi parohii. Sfinţea biserici şi preoţi, ţinea predici alese şi dădea sfaturi duhovniceşti, dar niciodată nu aducea la Iaşi daruri de la credincioşi, ci, pe toate le împărţea la văduve şi la orfani. „Nouă ne-a dat Dumnezeu din belşug”, zicea el. „Să dăm la cei lipsiţi!”

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 479)