Mitropolitul Iosif Naniescu – sfătuire de taină, în vis, cu Mitropolitul Veniamin Costachi
Pe lângă celelalte daruri, mitropolitul Iosif Naniescu avea şi darul sfintei smerenii şi al ascultării. În fiecare om el vedea pe Dumnezeu şi toate le primea ca din mâna Lui. La 10 iunie 1875, când a fost ales în sinod mitropolit al Moldovei, a spus printre altele aceste cuvinte:
- Datoriile înaltei poziţii eclesiastice, la care dumnezeiasca providenţă, prin votul domniilor voastre, mă cheamă astăzi, cunosc şi mărturisesc cu toată umilinţa că sunt mai presus de puterile mele.
După ce a fost ales părinte şi păstor al Moldovei, mitropolitul Iosif Naniescu a plecat cu trenul din Bucureşti spre Iaşi, pentru instalare. Era sâmbătă, în noaptea de 6 iulie 1875. În vagon a adormit puţin şi a visat pe marele mitropolit Veniamin Costachi, care, apropiindu-se, îi dădea sfaturi să termine catedrala din Iaşi, începută de el. Acelaşi vis l-a avut în noaptea aceea şi duhovnicul Mitropoliei din Iaşi, arhimandritul Ierotei Maximescu: „Departe fiind, spunea el, am văzut cum în jurul bisericii mari a lui Veniamin se plimbau doi călugări cu bărbile ce străluceau ca argintul cel sclipitor. Şi, apropiindu-mă de ei, fără să mă vadă, observ că unul din ei era însuşi mitropolitul Veniamin, pe care l-am recunoscut după faţă, dar pe celălalt nu l-am cunoscut. Şi mitropolitul Veniamin spunea celuilalt însoţitor al lui, cu sfâşieri de dureri în glas, cum această biserică, începută de el şi rămasă neterminată, acum urmaşii vor să o scoată la mezat. «Să dărâme şi să vândă ceea ce am zidit şi cumpărat eu». Şi lacrimile mitropolitului Veniamin n-au contenit să curgă până ce, terminând de înconjurat biserica, a dispărut”.
Sosind dimineaţa, duhovnicul Ierotei Maximescu era frământat de acest vis şi dorea să afle numele acelui călugăr ce însoţea pe Veniamin. Dar mare i-a fost bucuria că în aceeaşi zi l-a recunoscut în persoana mitropolitului Iosif Naniescu. El era acela ce se plimba îngândurat şi nu răspundea nimic la toate tânguirile mitropolitului Veniamin.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 476 - 477)
