În lupta pentru smerenie, în unele dăţi, diavolul se amestecă cu mintea omului. Cât mintea este în rugăciune, nu se poate amesteca, stă departe...; dar el pândeşte momentul când mintea-i goală, n-are lucrare. Atunci diavolul dă năvală şi atacă în direcţia unde-i mai slab omul. Şi, de exemplu, face aşa: îţi spune că eşti mai bun decât cutare...

Odată, când căutam să-mi plâng păcatele, diavolul mi-a spus: „Ce tot te smereşti atâta? Eu îţi ştiu păcatele tale, dar eşti puţin mai bun decât cei răi...” N-a zis: „ca cei buni”, pentru că ştia că nu o să-l cred... Atunci a fost o lovitură grea pentru mine. Aceste ispite vin când cauţi să-ţi aduni mintea; dacă eu zic rugăciune şi mintea se duce şi-n biserică şi iese şi pe afară şi mai încolo, atunci diavolul începe a mă lupta cu multe ispite trupeşti. Atunci viaţa lăuntrică nu o mai poţi observa, pentru că-i întuneric.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, p. 8)