Atunci când simți că ești departe

Cu sufletul de Dumnezeu

Și-ai vrea să te întorci la Dânsul,

Dar lucrul este mult prea greu,

Îngenunchează și privește

Icoana Maicii lui Hristos,

Convins fiind că Maica Sfântă

Iubește orice păcătos

Și cere-i să-și reverse harul

Asupra sufletului tău

Și roagă-te să te primească

Sub Acoperământul Său.

Căci dacă harul Ei va curge

În inima și-n mintea ta,

De apăsarea deznădejdii

Cu ușurință vei scăpa.

În locul său o pace dulce

În suflet pătrunzând ușor,

Dar și curaj din nou vei prinde,

Ca fiul cel risipitor.

Acea perpetuă mâhnire

Ce până-atunci te mistuia,

Din mila Maicii noastre Sfinte

Din suflet îți va dispărea.

Își va opri și conștiința

Procesul ei acuzator,

Văzând că părăsind păcatul,

Te-mbraci în har mântuitor.

Acestea toate, frate dragă,

I se întâmplă cuiva

Când se smerește și se roagă

Din suflet la Măicuța sa.

Căci Maica Domnului e Mamă

Și pentru neamul omenesc

Și cei ce-n rugăciuni o cheamă

Milostivirea i-o primesc.

Din cerul sfânt Măicuța noastră

Ne-ascultă cererea mereu,

Ne dă curaj și ne împacă

Din nou cu Bunul Dumnezeu.

Căci asta este, suntem oameni,

Promitem și păcătuim,

Trăim frumos o perioadă,

Apoi slăbim și iar greșim…

De n-ar fi Maica noastră-n ceruri,

În deznădejde am cădea,

Dar Ea e-acolo și veghează;

Cădem și ne ridică Ea!

Să o cinstim cum se cuvine

Căci vrednică-i cu-adevărat

Ca-n orice inimă creștină

Să-i ridicăm câte-un palat!