Mergi cu picioare tari spre Hristos
Pentru că aproape este Domnul, Care pe toţi îi cheamă la adevăr şi Însuşi Domnul îi binecuvântează pe toţi cei ce-L caută. „Cheamă-Mă în ziua necazului tău, şi te voi izbăvi şi tu Mă vei preaslăvi. Şi cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”. Deci, frăţioare, nu te lăsa pradă deznădejdii, ci nădăjduind în Dumnezeu, fii treaz şi cu toată inima mânecă spre Dânsul, spunându-I toate mâhnirile şi nedumeririle Tale. Şi când te vei mai înspăimânta cu gândul la viitoarele greutăţi, să-ţi spui sieşi: la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Eu, prin iubirea mea îndoită de frate şi prin grija ce ţi-o port, m-am umplut de bucurie, văzând că se apropie ziua eliberării tale mântuitoare de suflet, din mult ostenitoarea robie a Egiptului la turma fiilor lui Dumnezeu. Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Care a iubit mântuirea ta şi ţi-a îndreptat paşii pe calea păcii, ca sâ ajungi în pământul făgăduit al nepătimirii, care fierbe cu laptele şi mierea harului.
A venit vremea, frate, a venit vremea. Mergi cu picioare tari spre Hristos. Fericită este calea pe care mergi: „Cel ce merge după Hristos nu merge în întuneric, ci are lumina vieţii”. Fără îndoială că, fiind pe acest drum, nu te vei căi, ci vei mulţumi lui Dumnezeu pentru minunata Lui grijă pentru tine, pentru vieţuirea ta împreună cu cei aleşi. Marele Moise s-a lepădat de fiica lui Faraon şi a voit să sufere mai degrabă cu oamenii lui Dumnezeu, decât să aibă vremelnica dulceaţă a păcatului. Dacă vei medita la ocupaţia ta de mai înainte, îţi va părea rău şi vei plânge pentru pierderea celui mai bun timp folosit la slujirea sinagogii lui Bachus. Pentru toate ostenelile tale de până acum, nu vei avea nicio răsplată, nici în veacul acesta, nici în cel viitor, în afară de ceea ce ai acum în mâinile tale.
(Starețul Moise de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 207)