În cele din urmă au ajuns cu bine pe vârful Athonului şi au intrat în Paraclisul Schimbării la Faţă. Toată bisericuţa era plină de bună-mireasmă care izvora de la două mere roşii ce se aflau înaintea icoanei Maicii Domnului. Frunzuliţele lor erau încă proaspete şi verzi, de parcă le-ar fi tăiat cineva chiar atunci.

De îndată ce le-a văzut, Stareţul a spus:

– Părinte Arsenie, de vreme ce ne aflăm la sfârşitul lui februarie, cum de sunt aici, pe o astfel de vreme aceste mere atât de proaspete? (Căci nu era cu putinţă ca pe timp de iarnă să se găsească pe vârful Athonului mere proaspete, care să mai aibă şi frunzele fragede).

Şi îndată au căzut cu lacrimi înaintea icoanei Maicii Domnului şi i-au mulţumit pentru acest dar ceresc.

Au început, aşadar, să le mănânce şi au rămas uimiţi văzând cât de dulci sunt. Atunci li s-au deschis mintea şi se priveau unul pe altul. Stăpânul Ceresc Se îngrijise de credincioşii Săi robi. Mai târziu Stareţul spunea: „Nu pot să uit gustul lor, căci nu-mi amintesc să fi mâncat vreodată mere atât de dulci”.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, pp. 152-153)