Gheronda, Avva Pamvo spune: „Dacă ai inimă, poți să te mântuiești”. Ce înțelege prin „a avea inimă”?

Poate înțelege multe. Mai întâi, „a avea inimă” este egal cu „a iubi pe Dumnezeu”. În al doilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea sensibilitate”. În al treilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea bunătate”. În al patrulea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea îngăduință”. În al cincilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea vitejie”. Când spunem „inimă”, nu înțelegem o bucată de carne, ci râvnă pentru jertfă, dragoste nobilă.

Mare lucru este puterea inimii! Inima este ca o baterie care se încarcă continuu. Nu obosește, nici nu îmbătrânește; puterea ei nu se istovește niciodată. Dar pentru aceasta trebuie să ne punem inima să lucreze.

Căci și eu am inimă, și tu ai inimă, dar ce să faci cu ea dacă nu o punem la lucru? Dacă cineva nu-și pune inima să lucreze, poate să fie un uriaș și să nu aibă curaj să facă nimic. Iar altul poate să fie atâtica de mic, și să nu obosească deloc, pentru că toate câte face, le face din inimă. Iată, văd și aici o maică care nu are rezistență, dar fiindcă pune inimă în tot ceea ce face, nu simte oboseală. Nu caută să fugă de treabă, ci cum să-l odihnească pe celălalt. Face cu dragoste orice lucru, pentru că o doare pentru celălalt. Și aceasta nu ca să o vadă ceilalți și să-i spună „bravo”. Nu are iubire de sine, dorință de a plăcea oamenilor, ci se mișcă în ascuns și astfel primește Harul dumnezeiesc și Dumnezeu o ajută.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 216)