Regula general valabilă este că dieta (diaita) trebuie să fie frugală, ieftină, uşor de preparat şi de calitate redusă. Trebuie evitate acele mâncăruri care necesită preparări costisitoare şi îndelungate. Şi nu fără motiv: „Mâncărurile scumpe desfată gâtlejul, dar hrănesc viermele neadormit al desfrânării”.

Obsesia cu mâncăruri ieşite din comun şi luxoase nu e decât o travestire a desfrânării şi, de multe ori, antica­mera ei. Faptul că ele mai sunt şi dăunătoare sănătăţii, aşa cum a dovedit-o ştiinţa nutriţionistă modernă, oferă doar o confirmare secundară.

Nici ospitalitatea, care în Orient în general şi printre monahi în special, era socotită sacră, nu are voie să fie abuzată ca pretext. Avva Evagrie tâlcuieşte în acest con­text într-un mod foarte original sfatul dat Martei de Hristos că „de un singur lucru e nevoie" (Luca 10, 41-42), punându-l în legătură cu pregătirile exagerate pentru mese ale zelo­şilor ospitalităţii. De aceea, invitaţiile la masă trebuie acceptate cu măsură şi refuzate atunci când riscă să degenereze în altceva şi să devină prilej de simple chefuieli.

(Ieroschimonahul Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui – ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, p. 96)