Orice vas în care se pune un mir prețios miroase minunat, chiar după ce nu mai este mirul într-însul. Cu atât mai puternic cu cât mirul a stat mai mult în el și cu atât mai mult cu cât mirosul mirului a fost mai puternic.

Iar dacă mirul rămâne în vase, el miroase covârșitor mai mult decât cele golite.

Dar dacă s-ar zice că acel miros este o însușire a unui anumit element, închipuie-ți că ceva stă lângă o mare ardere și multă vreme ține fierbințeala, deși s-ar depărta de foc.

Cu aceste observații adevărate, te întreb: ce mireasmă a iubirii de oameni, ce văpaie a dragostei, ce gânduri ale îndurării și milei nu se găsesc cu îndestulare în lăuntrul Născătoarei de Dumnezeu, care nouă luni a purtat în feciorescu-i pântece pe Hristos, mirul cel nedeșertat? Ea, care ține totdeauna la piept și în iubire pe Fiul lui Dumnezeu!

De aceea, după cum un lucru oarecare apropiat de un vas de mir prinde miros, ori ceva apropiat de foc se încălzește, tot astfel, ba poate mai mult, orice lipsit, care se apropie cu smerenie și cu credință de Mirul ceresc și de focul milei și îndurării, ce de-a pururi arde în pieptul Născătoarei de Dumnezeu, lucru hotărât că va lua sprijin, binefaceri și daruri, cu atât mai multe cu cât are credință și curaj mai mari.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 150-151)