Articolele zilei

„Maica Domnului m-a vindecat de cancer ovarian, ca să pot avea copii”

În urma unor analize obișnuite, făcute în luna decembrie 2017, mi-a ieșit un marker tumoral de cancer ovarian peste normal, care a crescut continuu, astfel că scorul ROMA (Risk of Ovarian Malignancy Algorithm – n.red.) a ieșit și el peste normal, existând din partea medicilor suspiciunea de cancer ovarian, dat fiind și un RMN care indica o explozie de noduli și chisturi pe mai multe organe.

Acum, în luna iulie 2018, a trebuit să repet analizele de sânge, în vederea unui consult la chirurgul oncolog. Cu o zi înainte de analize, am aflat că în București există o copie a icoanei Maicii Domnului Pantanassa, adusă din Athos, și am mers la ea, am citit plângând Paraclisul, am luat ulei din candelă și, ajunsă acasă, am uns zona bolnavă. M-am rugat ca scorul ROMA să iasă normal de această dată. Precizez că de câteva luni citeam și Paraclisul Maicii Domnului Hodighitria (Îndrumătoarea), chiar am mers la icoana Maicii Domnului Hodighitria și m-am uns cu ulei sfințit de la ea. Această icoană se află tot în București, la Mănăstirea Mihai-Vodă, este adusă din Athos și este renumită pentru vindecarea de cancer și ajutor pentru a avea copii.

De asemenea, în luna mai am fost la Ierusalim și vizavi de Biserica Sfântului Mormânt este metocul bisericii, unde se află icoana Maicii Domnului cea Adormită, cunoscută ca izbăvitoare de cancer. Am luat ulei de la candelă și m-am uns. Am folosit și m-am mai uns și cu ulei din candela Mântuitorului, de la Sfântul Mormânt. Din decembrie și până acum am trăit clipe de coșmar legate de cancer și L-am rugat pe Dumnezeu și pe Maica Domnului să facă o minune și să nu am cancer, pentru că sunt singura care poate să o îngrijească pe mama mea bolnavă, operată, căci tatăl meu a murit mai demult. De asemenea, durerea mea era amplificată de faptul că la anul este posibil să mă căsătoresc și îmi doresc enorm să am un copil și să nu fie cazul de operație de scoatere a uterului sau a ovarelor, unde am noduli și chisturi.

A doua zi am repetat analizele la sânge și rezultatul scorului ROMA a ieșit normal! Apoi, la consult, chirurgul a spus că nodulii și chisturile nu sunt de operat, pentru că sunt funcționali, necanceroși. A mai rămas un singur marker tumoral cu valoarea peste normal, dar acesta poate crește chiar și din cauza unei inflamații, deci am ieșit din riscul de cancer ovarian, a spus.

I-am promis dinainte Maicii Domnului că dacă mă va vindeca voi spune minunea, ca să fie și spre folosul altora. De aceea vă rog să publicați mărturia mea. Aș vrea să le spun tuturor celor care suferă de această cumplită boală, cancerul, să vină în București sau familiile lor să vină la aceste două icoane ale Maicii Preasfinte: Pantanassa (de la Biserica Studenților sau Biserica Rusă de la Universitate) şi Hodighitria – Îndrumătoarea sau Luminătoarea minţii (de la Mănăstirea Mihai-Vodă din Bucureşti), să ia ulei de la candelă și să îl pună pe zona bolnavă sau pe operație și să se roage (Paraclisul sau Acatistul icoanei timp de 40 de zile) cu lacrimi, din tot sufletul și cu credința că Maica Domnului pe toate le poate face. După cum a zis Iisus Hristos: „Totul este cu putință celui care crede”. Dumnezeu este milostiv și iubitor de oameni și nu ne lasă. Iar Maica Domnului este singura pe care nu o refuză Domnul nostru Iisus Hristos, atunci când ea se roagă pentru noi.

(Simona, București)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: