Călătoria celor trei magi spre Hristos constituie un subiect şi o reprezentaţie atrăgătoare de-a lungul veacurilor pentru literatură, pictură, pastorală, teologie, chiar şi pentru studiile istorice.

Trei oameni înţelepţi ai acelor vremuri (asta erau atunci magii, preoţi şi profeţi care se ocupau cu cercetarea spaţiului celest) au plecat bazându-se pe „înştiinţarea” unei stele mult-strălucitoare pe care au observat-o pe cer, ca să-L întâlnească, să se închine şi să aducă daruri preţioase Pruncului dumnezeiesc (Matei 2,1-12), pe care Îl considerau ca Noul Împărat născut. Din tradiţie aflăm că proveneau din diferite ţări ale Orientului: primul din Chaldeea, al doilea din Arabia şi al treilea din Etiopia. Prin înţelepciunea, puterea, bogăţia şi înfăţişarea lor frumoasă erau egali cu ceilalţi împăraţi ai acelei perioade. Numele lor le-a descoperit teologul englez Beda, într-un manuscris vechi, pentru că nu sunt amintite în Evanghelia Sfântului Matei. Aceştia erau: Gaşpar, Melchior şi Baltazar. Aşadar, cei trei magi, după multe călătorii, peripeţii şi ocoliri, au ajuns la Ierusalim. Deoarece steaua care îi îndrumase până atunci dispăruse, au început să întrebe: Unde este împăratul iudeilor, Cel care S-a născut? (Matei 2,1-2)

Fireşte că trebuiau să-l viziteze pe marele împărat Irod (tetrarhul Iudeii) ca să primească înştiinţare despre împăratul aşteptat. S-au gândit că un împărat va şti ceva despre Naşterea unui asemenea Prunc. Dar de vreme ce Împărăţia lui Hristos nu avea nicio legătură cu împărăţia lui Irod şi, în general, cu împărăţiile lumii acesteia, Irod nu ştia despre eveniment. De aceea i-a rugat pe magi ca, atunci când Îl vor găsi, mergând spre Betleem, să se întoarcă şi să-l înştiinţeze, ca să se închine şi el, chipurile, noului născut (Matei 2, 7). Planul lui, aşa cum s-a arătat, era plin de viclenie. Vroia să-L ucidă pe Hristos, ca să nu-şi piardă împărăţia. De aceea el s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el (Matei 2, 3). Cei trei magi, plecând de la Irod, au văzut din nou steaua strălucitoare. Tradiţia veche ne spune că, atunci când au străbătut valea Er Nababi, li s-a arătat din nou steaua pierdută deasupra capetelor şi a mers înaintea lor, până la locul în care era Pruncul născut.

Cele trei caravane s-au adunat la o fântână, la mică distanţă de Ierusalim, care până astăzi se numeşte „Fântâna magilor”. Pe calea aceea, Gaşpar, Melchior şi Baltazar L-au găsit şi S-au închinat lui Hristos. Dar nu în ieslea din Betleem, pentru că plecase de acolo, deoarece trecuse ceva vreme de la Naşterea Lui, şi I-au oferit daruri bogate, preţioase: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 11). Darurile acestea, în vremea de atunci se ofereau împăraţilor. Diferiţi aghiografi ne spun că tămâia i-a fost oferită ca unui Dumnezeu, aurul ca unui împărat şi smirna ca unui om. Darurile magilor, într-adevăr simbolizează adorarea de veacuri a credincioşilor faţă de Pruncul Dumnezeiesc, Care este Dumnezeu-Omul, Împăratul creaţiei.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, Galați, 2007, pp. 34-35)