Îmi descrii războiul puternic care te luptă de jumătate de an şi eşti nedumerită pentru ce ţi-a fost îngăduit. Mă întrebi dacă nu cumva L-ai mâniat şi acum pe Dumnezeu cu ceva, dacă nu cumva ai făcut vreun păcat de moarte? Chiar dacă n-ai păcătuit, trebuie să mai rabzi şi pentru păcatele mai vechi. Sfânta Maria Egipteanca a luptat 17 ani cu patimile în pustie ca şi cu nişte fiare. Spui că probabil această cale este generală pentru toţi oamenii care au păcătuit mult. Într-adevăr, calea este una, însă pe această cale fiecare om resimte mai mult sau mai puţin un lucru sau altul, potrivit aşezării sale lăuntrice şi simţămintelor sale.

Îţi voi da un exemplu. Pe un timp umed şi rece câţiva oameni merg pe acelaşi drum. Unul sănătos va îngheţa puţin, şi atât. Altul însă, cu sănătatea mai firavă, va răci, va face guturai, va începe să-l doară capul. Iar cel bolnăvicios se va îmbolnăvi cu totul de la ceea ce omului sănătos nu-i aduce nicio pagubă. Aşa să cugeţi şi despre ceea ce ai întrebat: războiul care te încearcă (de exemplu ceea ce simţi când stai în biserică) este semnul unei adânci neputinţe. Această luptă devine mai uşoară prin smerenie şi se înteţeşte din înălţarea minţii şi mândrie.

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 85)