Lepra duhovnicească piere îndată ce omul cade la Domnul cu credință, pocăință și mărturisire
A căzut leprosul înaintea Domnului, rugându-se: „Doamne! Dacă voiești, poți să mă curățești”. Domnul a zis: „Voiesc, fii curățat. Și îndată s-a dus lepra de pe el”. Așijderea și lepra duhovnicească, de orice fel ar fi ea, piere îndată ce omul cade la Domnul cu credință, pocăință și mărturisire – cu adevărat piere și își pierde orice putere asupra lui. Dar de ce lepra se întoarce câteodată? Din aceleași pricini pentru care se întorc și bolile trupești. Celui care s-a însănătoșit după o astfel de boală i se spune: „Asta să nu mănânci, asta să nu bei, acolo să nu mergi”. De nu ascultă, boala prinde putere iar.
Așa e și în viața duhovnicească. Trebuie să fii treaz, să priveghezi, să te rogi: boala cea din păcate nu se va mai întoarce. Dacă nu vei lua aminte la tine însuți și fără chibzuință îți vei îngădui să privești și să asculți și să vorbești orice, cum să nu se scoale păcatul și să nu prindă putere din nou? Domnul i-a poruncit leprosului să plinească toate rânduielile cuvenite, potrivit legii. Iată ce înseamnă asta: după mărturisire trebuie să primești canonul și să-l plinești întocmai; în el este ascunsă o mare putere de prevenire a bolilor sufletești. Dar de ce spune câte unul: „M-a biruit deprinderea păcătoasă, nu pot să mă abțin”? Fie pentru că pocăința și spovedania lui nu au fost depline, fie că măsurile de prevenire au fost prea slabe, fie pentru că omul se cruță pe sine: vrea să facă totul fără osteneală și silire de sine și e batjocorit de vrăjmașul. Hotărăște-te să ții piept până la moarte și arată asta prin fapte: vei vedea ce putere este ascunsă aici. E drept că întotdeauna când o patimă pare de nebiruit, vrăjmașul stăpânește sufletul; asta însă nu este o îndreptățire, fiindcă diavolul va fugi îndată ce vei săvârși, cu ajutorul lui Dumnezeu, întoarcerea lăuntrică.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 180)