Lansare de carte la Muzeul Mitropolitan: PS Ignatie și pr. George Remete au prezentat la Iași
Sala „Sinaxar” din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iași a fost în cursul serii de marți, 16 octombrie a.c., gazda unui eveniment la nivel academic, părintele prof. univ. dr. George Remete, cadrul didactic al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansându-și ultima carte „Leacuri contra evlaviei”, volum apărut la Editura Paideia. Activitatea, organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Episcopia Huşilor și Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a adunat timp de două ore în sala Ansamblului Mitropolitan zeci de invitați, preoți, profesori universitari, studenți dar și iubitori de lectură teologică.
La eveniment a fost prezent și PS Ignatie, Episcopul Hușilor, care a realizat o scurtă descriere a lucrării părintelui profesor, arătând că lucrarea de față reprezintă o expunere directă a adevărului: „În momentul în care am citit această carte m-am gândit la Steinhardt, pentru că Steinhardt avea întotdeauna curajul aceasta al rostirii adevărului, al asumării greșelilor din rostirea adevărului. Nu camufla, nu cosmetiza, nu venea cu tot felul de eufemisme, era foarte direct. Cei care l-ați citit, cred că îmi puteți confirma. Părintele Remete face același lucru, nu-și cosmetizează gândurile, ideile, convingerile, le dă drumul exact ca și cum le simte, și tocmai datorită acestui lucru eu le simt ca fiind autentice, ca fiind adevărate”.
„Despre cartea mea cred că trebuie să spun că titlul este provocator. Bineînțeles, este intenționat provocator, dar întemeiat. De ce? Toate evenimentele recente dovedesc acest lucru. Omul se complace în evlavia falsă, acesta este adevărul: în falsitate, în minciună, într-o muțime de prejudecăți și închipuiri. Ne complace în falsitate toată viața noastră, pur și simplu. Când am scris cartea, în vara aceasta (vara anului 2018 n.r.), nu știam rezultatul referendumului, și am scris acolo că românii, credincioși ortodocși, s-au unit mai mult în ură decât în iubire. Credincioșii sunt departe.” a adăugat părintele profesor George Remete.
La finalul prezentărilor, publicul din sală a putut adresa întrebări autorului. Volumul poate fi achiziționat la librăriile de profil sau poate fi accesat în curând la Biblioteca Mitropolitană „Dumitru Stăniloae”.