Odată, povesteşte un fiu duhovnicesc al său, l-am dus pe un oarecare cunoscut de-al meu să se spovedească. Când a ieşit de la spovedanie, era deznădăjduit.

– Nu voi mai veni aici, îmi spune.

– De ce?, l-am întrebat.

– lată, îmi răspunde, când i-am spus că merg cu femei, m-a întrebat câţi ani am. I-am spus că am 25. Şi a continuat: „Ai înţeles cum au trecut aceşti 25 de ani?”. Nu, i-am răspuns. „Ei, vor trece alţi 25, şi poate încă 25, fără să pricepi cum, şi apoi vei muri. Şi când te vei afla înaintea lui Hristos, te va întreba: Eu am venit şi M-am răstignit pentru tine. Tu ce-ai făcut pentru Mine? Ai făcut trupul tău, care este Biserică a Sfântului Duh, mădulare ale desfrânării.

Cunoscutul meu mi-a spus şi altele din discuţia lui cu Stareţul şi eu m-am mâhnit; desigur, nu pentru că nu a fost de acord cu poziţiile Părintelui Epifanie, ci pentru că, după gândul meu, de ce Stareţul n-a tras cârligul undiței mai discret, ca să nu fugă deznădăjduit cunoscutul meu.

A doua zi am mers şi l-am aflat pe Părintele Epifanie şi i-am făcut cunoscută problema:

– Ascultă, fiule, mi-a spus, Sfânta Mărturisire este Taina pocăinţei. Asta înseamnă că omul care vine la ea se consideră pe sine vrednic „de moarte” şi că este gata să primească cu uşurinţă şi asprimea, şi mustrările duhovnicului său. Dacă cineva n-a conştientizat ce este Taina aceasta, ci crede că mărturisirea este să discute cu duhovnicul nedumeririle lui, sau să-şi spună durerea ca să fie mângâiat, sau că este un fel de întâlnire cu un oarecare psiholog, atunci lucrul nu e clar, deoarece n-a înţeles adevăratul scop şi sensul Tainei. În orice caz, spune-i să vină să discutăm.

L-am aflat în cele din urmă pe acest cunoscut al meu şi când i-am făcut cunoscută discuţia pe care am avut-o cu Stareţul şi i-am spus că mergem într-o zi să-l vedem, mi-a dat următorul răspuns, care a demonstrat înţelepciunea şi poziţia dreaptă a Stareţului privitoare la tema sus-zisă:

– Dar ce să mergem să spunem? Omul are dreptate. Dacă nu am drept scop să mă opresc de a merge cu femei, nu are sens o astfel de întâlnire.

(Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 121-122)